ADEVARUL - INTERVIU Ion Cristoiu, jurnalist: "Ma simt foarte singur. E un cosmar!"

• Locuieste in: Bucuresti
• Este director fondator al revistei "Historia".
• A colaborat cu mai multe televiziuni, precum Realitatea TV, Antena 3 si B1TV. • Dupa Revolutie, a condus mai multe reviste si ziare, insa de la carma cotidianul "Evenimentul zilei" impune un stil diferit de a face presa, care-l consacra.
• Intre 1980 si 1983 a fost redactor-sef adjunct la "Scanteia tineretului", iar pana la Revolutie a condus revistele "Secventa" si "Teatru".
• In perioada 1971-1980, a fost editor si redactor-sef adjunct la "Viata Studenteasca".
• Din 1968 a inceput colaborarea cu "Viata Studenteasca". In 1971, a fost asistent universitar la Facultatea de Filsofie din Cluj.
• Studiile si cariera: A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca in 1971.
• Starea civila: casatorit, are o fiica
• Data si locul nasterii: 16 noiembrie 1948, satul Gagesti, judetul Vrancea
• Numele: Ion Cristoiu
• E ziarist din ’68

Ion Cristoiu vorbeste despre presa comunista al carei meserias a fost, despre presa de astazi care-l mosteneste si despre cum a ramas un scriitor blocat de peretii redactiilor.

Echilibristica asta obositoare de-a lungul granitei dintre gazetarie si proza il enerveaza cel mai mult. Nici acolo, nici acolo. Dimineata e la Biblioteca Academiei, seara - la televiziuni. E adevarat, pana la urma, a asezat intr-o confortabila si sanatoasa rutina jurnalismul si preocuparile culturale. Sunt elemente diferite si ireductibile, se succed fara sa se intersecteze. Dar asta nu-l multumeste deloc. Se simte prins intre doua lumi, apartinand in aceeasi masura amandurora. Cine este?, gazetarul sau scriitorul Ion Cristoiu?

- "Weekend Adevarul": Aveti o suparare ca sunteti cunoscut mai degraba ca gazetar decat ca prozator. Vorbim cu gazetarul sau cu scriitorul Ion Cristoiu?
- Ion Cristoiu: N-am o suparare. Am o drama. Probabil ca voi purta aceasta povara pana la moarte - sper ca nu si dupa moarte -, ca, de fapt, eu sunt gazetar, si nu scriitor. Am carti de proza, am carti de eseuri, nu cred ca scriu prost proza satirica. Dar, indiferent ce-as face, eu sunt gazetar. Daca ma duc intr-o piata, aud doua lelite: "De unde-l stiu p-asta?". Unele sunt sigure ca ma stiu drept medicul lor ginecolog, altele m-au vazut pe altundeva. E clar ca m-au vazut la televizor. Asta e gazetarul.

"N-am prieteni"

- Ziceati ca n-aveti prieteni. Cum asa?
- Pai, n-am timp. Sa ai un prieten presupune sa te intalnesti, sa bei cafele.
- Lipsa de timp sau lipsa unei puteri de a empatiza?
- Mai e un lucru important. Eu am fost sef de mic. Prietenii ti-i faci cand esti mic. Cand am ajuns redactor-sef adjunct la "Viata Studenteasca", mi-era greu sa spun ca unul imi era prieten. Se putea sa fie doar interesat. Am acest scepticism fata de persoanele din jur. N-am prieteni, am numai relatii profesionale. In plus, ma simt foarte singur la ora actuala, pentru ca la televiziuni, la ziare, n-am cu cine discuta si altceva in afara de subiecte despre Ponta. E un cosmar! As vrea sa discut despre Rommel, despre marea debarcare din Normandia, despre faptul ca nemtii erau mult mai buni pe teren, despre Bulgakov. Daca vorbesc cu cineva despre Maresalul Antonescu, aia cred ca e Crin Antonescu. E dramatic. Sunt in lumea gazetareasca, iar asta e o alta lume. Ar trebui sa fiu in lumea Plesu-Liiceanu, dar nu sunt nici in lumea lor. Sunt intre doua lumi, intre doua scaune.

"Din nefericire, n-o sa se interzica presa"

- Pai, de ce nu v-asezati pe-un scaun?
- E tarziu sa ma mai asez. Niciodata n-am fost in lumea literara. Asta presupune un intreg protocol: sa te duci sa bei cafele, boemii. Dincoace, nu fac parte cu adevarat. Singurul lucru care m-ar scoate din lumea gazetareasca ar fi sa se interzica presa, dar, din nefericire, n-o sa se interzica. Cei care au comentat pozitia mea fata de Corneliu Zelea Codreanu nu citisera atat cat am citit eu. Ei faceau un protest. Intr-o tema de istorie nu poti sa faci protest, trebuie sa citesti, sa stii despre ce e vorba!
- Dar ce spuneti despre specia asta jurnalistica numita interviu?
- Ca si reportajul aproape-literar, diferit de reportajul gazetaresc ieftin, interviul cu o personalitate e o specie absolut necesara, dar cu mai multe conditii: 1. Cel care ia interviul sa stie ceva despre personalitatea respectiva. 2. Sa existe posibilitatea unui spatiu tipografic mai mare, incat cititorul sa gaseasca si istorii, nu numai pareri. Interviul e, totusi, de saptamanal, de revista de nisa, in care cred tot mai mult in aceasta perioada decat in cotidian.
- Spuneti-ne despre satul Gagesti, unde v-ati nascut!
- Eu sunt adeptul viziunii asupra satului de tipul Marin Preda. In "Morometii" e adevaratul sat. Cel mai tare ma amuza Vasile Alecsandri: el scrie despre satul romanesc stand la foc in conac. La sat, copilul era un instrument de munca, si inca unul serios. Cititul, invatatul, cel putin la mine in familie, erau accesorii.
- Nu erau intelese? Nu, pentru ca parintii nu intelegeau utilitatea. "Bun, citesti. Si? Ce iese de aici?" Daca te duci cu vaca, atunci cand se intoarce acasa, avem ce manca. Daca mergi la sapa, muncesti si nu mai angajam pe cineva. Dar, daca tu citesti o carte, ce iese de aici? Ai mei nu stiau ca se poate castiga si din scris. Ulterior, cand am ajuns gazetar, au inteles. Din 1968, am avut jumatate de norma la "Viata Studenteasca" si mai reuseam sa ma intretin.

(Va urma)