stelian-tanase.ro: GHEORGHE FLORESCU, OMUL LUI DUMNEZEU
(Continuare)

La mijlocul anilor '80 Gheorghe Florescu este arestat in lotul "cafea" si are nefericita ocazie de a face cunostinta cu puscaria de drept comun din perioada tarzie a dictaturii. Experienta sa nefericita dar si satisfactiile sale aduse de bobul de cafea au fost stranse in 2008, intr-o carte publicata la Humanitas Confesiunile unui cafegiu. O carte pornita cu gandul la mentorul sau Avedis Carabelaian, mentor despre care intentioneaza sa scrie si in urmatoarea sa carte. Pana atunci, pe 25 martie, Gheorghe Florescu i-a dedicat mentorului sau un nou brand de cafea.
Astazi este Buna Vestire, conform calendarului ortodox. Poate nu multi stiu ca numele lui Avedis Carabelaian, Avedis inseamna in limba romana Buna Vestire. De 25 martie, de ziua lui, am hotarat sa lansez ultimul brand al meu si cel mai bun din toate, asta dupa ce am reusit sa realizez cele mai bune cafele din lume. Despre cele trei componente care formeaza noul brand Divin, una dintre ele nu a fost niciodata in consum, in Romania. Celelalte doua se afla in consum. Divin da o nota aparte pentru ca este vorba de memoria acestui om. Eu despre el am scris in cartea mea Confesiunile unui cafegiu si voi continua sa scriu si in urmatoarea carte care se numeste Juramantul unui cafegiu, sper sa reusesc sa o termin pana in toamna si sa o public cu ocazia urmatorului targ de carte Gaudeamus.
Brandul este de fapt un melanj. In limba franceza asa ii spune, melanj. Este vorba despre un amestec. Este mai bun melanjul decat cafeaua simpla. Un amestec este format din mai multe cafele care se completeaza. Una e mai tare, alta e aromata si toate formeaza combinatii care prin gustul tau de cunoscator, ca om care te pricepi, ca meserias, trebuie sa te gandesti catre perfectiune. Vreau sa va spun ca nu m-as fi incumetat sa fac acest brand, daca nu as fi avut un vis. Intr-o noapte, cu cateva luni in urma, l-am visat pe domnul Carabelaian si pe mine ajungand la poarta raiului. Si se aude de undeva un fel de scartait, un fel de sunet de vioara, o vioara Stradivarius. Acolo la poarta raiului era chiar Ion Voicu care canta la vioara. Si domnul Carabelaian m-a vazut si a zis Gheorghita du-te inapoi, vezi-ti de treaba, ca inca mai ai multe de facut si sa-ti pui in practica visul pe care il ai, sa-ti implinesti dorinta ta, de a mai face un Avedis Divin. Si asta-i reteta. El mi-a spus atunci reteta. Acuma, probabil ca visul se explica si datorita preocuparilor mele de o viata in acest domeniu, din munca pe care o desfasor, cautand mereu si cercetand arome, si gustandu-le pe toate.
Am avut totusi o problema cu familia mea, cu fiica mea in special care este si managerul acestei afaceri, care m-a convins de faptul ca acest brand trebuie sa ramana un produs accesibil ca pret, si atunci ne-am gandit sa nu fie prea scump. Si chiar are un adaos minim cu toate ca este un amestec facut cu o cafea de o calitate rara, care e destul de scumpa.
(Va urma)