stelian-tanase.ro: GHEORGHE FLORESCU, OMUL LUI DUMNEZEU
Gheorghe Florescu este unul din putinii cafegii ai Bucurestiului. Nascut in luna mai 1944, chiar in timpul unui bombardament anglo-american, in Biserica Sf. Treime din cartierul Dudesti. Inca din copilarie, de la varsta de 8 ani, dupa arestarea tatalui sau, fost detectiv la Siguranta Statului, incepe sa lucreze ca baiat de pravalie, ajutandu-si unchii sai olteni vanzatori in Piata Vitan.
Romanii sunt extrem de atenti si extrem de pretentiosi. In momentul cand romanii constata ca sunt respectati, respecta si ei. Iar asta este valabil in toate domeniile.
La varsta adolescentei ajunge ucenic si prinde mestesugul pregatirii cafelei de la Avedis Carabelaian, unul dintre celebrii cafegii armeni care mai existau in Bucuresti la sfarsitul anilor '60.
Mentorul meu Avedis Carabelaian provine dintr-o familie de cafegii, a fost furnizorul Casei Regale. Un stramos al lui a fost primul cafegiu al lumii. In anul 1530 a deschis prima cafenea la Damasc, in Siria. Dupa un timp, a parasit Damascul si a venit la Constantinopol.
Devine el insusi cafegiu si totodata sef al magazinului de cafea si delicatese din str. Hristo Botev 10, unde avea drept clienti mari literati, actori sau medici bucuresteni, dar si personaje importante din Securitate si Militie ori alti privilegiati ai regimului.
Armenii au fost izgoniti. Zona in care locuiau ei a fost complet ravasita in 1915. Pe 24 aprilie a inceput masacrul, cunoscut in istorie sub numele de genocidul armean. Familia Carabelaian numara 24 de membrii. Dintre acestia 22 au fost asasinati de catre armata regulata turca. Mama lui Avedis Carabelaian, logodnica lui si multi unchi si veri. El impreuna cu tatal lui Garabet Carabelaian au supravietiuit si au ajuns la Bucuresti. Aici au construit o cafenea de elita.
Ca urmare a genocidului armean, in Romania s-au refugiat cam toti marii cafegii armeni din Constantinopol si in perioada interbelica am avut aici un paradis al cafelei. Erau peste 100 de cafegii. Cand am inceput eu activitatea erau 40 de armeni cafegii in tot Bucurestiul, si mirosea orasul asta numai a cafea. Cafea naturala. Dar statul comunist, sigur ca nu a permis aprovizionarea cu cafea la nivel calitativ inalt. Au permis importul de cafele mai modeste. La inceput modeste, apoi tot mai proaste. Dar pentru ei si-au luat cafea foarte buna, insa doar pentru ei, pentru nomenclatura. Iar eu intamplator am fost selectionat ca urmare a faptului ca eram ucenicul domnului Carabelaian, am fost ales eu sa le prajesc cafeaua. Si uite asa pe timpul regimului comunist eu am prajit pentru nomenclatura toate cafelele rare care, la sugestia mea, au fost importate. Si astazi mai sunt oameni de atunci care vin sa ia cafea, foarte multi generali de securitate care inca ma mai viziteaza. De altfel ei inca mai cred ca am fost omul securitatii. Eu am fost doar omul lui Dumnezeu.

(Va urma)