Magazin: Copiii, atrasi spre cititul cartilor
Daca ar fi sa ne luam dupa ce spunea un mare scriitor, atunci multe din inventiile omului sunt doar prelungiri ale corpului. Si adauga Jorge Luis Borges: numai cartea este prelungirea imaginatiei si a memoriei. Nu numai la noi, dar cam peste tot, copiii abandoneaza preocuparea de a citi carti, in favoarea jocurilor video sau a desenelor animate. Ei pierd astfel ocazia de a se instrui de mici, de a capata un lexic bogat, un grad de mai mare de intelegere a celor citite.
Ce castiga abandonand cititul? O superficialitate care ii plaseaza intr-un model mult mai putin favorabil. Sigur, cam pe nimeni nu intereseaza atragerea copiilor spre citit, nici pe profesori, nici pe parinti, si de ce ar fi copiii mai prejos? Sunt specialisti care incearca sa vina in sprijinul celor care vor sa atraga copiii in acest pasionant joc care este cititul, lectura. Sigur, este important sa stii cum sa alegi cartea adecvata momentului, varstei si etapei de invatare in care se afla copilul, spune Sergio Diez, responsabil al serviciului de biblioteca dintr-un important liceu privat din Spania.
Daca te obisnuiesti cu cititul copil fiind, atunci cand cresti, ca licean, nu vei mai vedea in carte ceva plictisitor, cum se intampla si in scolile noastre. Mai sunt si parintii, care citind dau un exemplu copiilor, stiut fiind faptul ca, in mod normal, copiii tind sa imite comportamentul adultilor. Putina lume stie la noi (profesori, elevi, parinti) ca exista o Zi Internationala a Cartii pentru Copii si Tineret, sarbatorita la 2 aprilie, care coincide cu ziua de nastere a marelui scriitor danez Hans Christian Andersen (1805-1875). Aceasta initiativa incearca sa evidentieze importanta de a inculca obisnuinta lecturii inca din primii ani de viata. Dar cum pot parintii sa contribuie la formarea gustului pentru lectura al copiilor? Asociatia spaniola de pediatrie AEPAP (Asociacion Espanola de Pediatria de Atencion Primaria) recomanda mai multe sfaturi pentru stimularea lecturii si dezvoltarea limbajului copiilor, scrie Agerpres.
Pediatrii amintesc ca este important ca parintii sa-i ajute pe copii sa-si organizeze timpul si biblioteca. In fiecare zi trebuie sa se rezerve un timp pentru lectura, in conditii de relaxare si dispozitie pentru citit. Este important sa se ceara sfaturi la scoala, la biblioteca si in librarii cu privire la cele mai adecvate carti pentru fiecare copil si fiecare varsta.
Intrebarile copiilor si adolescentilor ofera cheia pentru a le cunoaste gusturile si motivatiile. Copiii au dreptul de a alege. Trebuie sa se tina cont de gusturile lor si de cum evolueaza. Este mai bine sa se sugereze decat sa se impuna. Trebuie sa se evite ca lectura sa fie perceputa ca o obligatie. Sprijinul familiei este necesar la toate varstele.
Obiceiul lecturii este un microb care se ia citind impreuna cu alti copii. Faptul de a le permite copiilor sa-si aleaga cartile pe care doresc sa le citeasca le intareste abilitatile de lectura, dupa cum sugereaza un studiu recent. E bine ca elevii sa aleaga singuri dintr-o varietate de titluri potrivite pentru nivelul lor de lectura. Elevii gasesc intotdeauna ceva care sa-i intereseze, cred pedagogii.
Sfaturi utile, pertinente, dar de fiecare data folositoare doar celor care vor sa citeasca. Parinti, profesori si copii.