Q Magazine: Povestea unui supravietuitor (Autor: Ionut Vulpescu)
Unicitatea Holocaustului consta intr-un set de imprejurari care au pus conditia umana in fata unor situatii nemaiintalnite pana atunci.
In primul rand, Holocaustul nu a fost nici o epidemie, nici o catastrofa naturala si nici macar un fapt de razboi inevitabil. Dimpotriva, a fost o decizie absurda, desi luata cu deplina luciditate, de catre oameni impotriva altor oameni. Vecinul, concitadinul, colegul s-au transformat brusc, pentru evreii europeni, in fiare care i-au trimis, in sinistre convoaie, pe drumul fara intoarcere al lagarului de exterminare. Oameni alaturi de care pana atunci evreii traisera in buna pace, militand pentru aceleasi idealuri, s-au transformat in calai si si-au martirizat concetatenii.
In al doilea rand, Holocaustul a facut tabula rasa din tot ceea ce stiam noi despre razboaie. Pana la el, razboaiele s-au purtat intre state, intre armate, cu scopuri militare si politice evidente. Holocaustul a fost o tragedie in sine: o populatie civila nevinovata, fara legatura cu scopurile vizibile ale razboiului, a fost desemnata drept culpabila de catre un stat beligerant si, in consecinta, a fost exterminata cu mijloace militare.
Apoi, noi stim ca, de regula, oamenii sunt solidari in nenorocire. Se ajuta si se solidarizeaza spontan, indiferent de relatiile de pana atunci dintre ei. In Holocaust, din pacate, a fost exact pe dos. Dusmanii nu au devenit prieteni, ci prietenii de pana atunci ai evreilor s-au indepartat de ei si i-au lasat singuri in fata catastrofei. Am citit multe marturii ale supravietuitorilor Holocaustului care au spus ca suferinta fizica si morala a fost mai usor de suportat decat singuratatea.
In fine, in Holocaust, evreul nu a fost exterminat in virtutea unei cauze oarecare, ci pentru ca asa a stabilit o ideologie. "Ideile" au ucis oameni. Evreii au fost ucisi nu pentru ca erau combatanti adversi, ci pentru ca erau evrei. Omul a fost ucis ca om, in timpul Holocaustului.
Toate aceste aspecte sunt foarte bine surprinse in cartea lui Peter Herzog(Gardosch), "Despagubirea. Povestea unui supravietuitor", aparuta recent la Editura Litera. Transformarea brusca a vecinilor si a concitadinilor maghiari din Targu-Mures in agresori, izolarea si, in cele din urma, imbarcarea in trenuri catre Auschwitz nu au reprezentat pentru Peter Gardosh niste experiente livresti, ci o cumplita experienta de viata. Traita, cum se spune, pe propria piele. Si-a pierdut familia, prietenii, radacinile. Si-a pierdut, la un moment dat, si speranta: intors de la Auschwitz, el nimereste intr-o Romanie aflata in plin proces de comunizare, in care evreii devin rapid o tinta, ca "sionisti" sau "burghezo-mosieri". Exilul intr-o tara straina a fost salvarea lui Peter Herzog(Gardosch): o solutie amara, pe care doar taria sa de caracter si calitatile personale au imblanzit-o si au facut-o acceptabila.
Sunt multe cai prin care omul depaseste suferinta. Sunt multe modalitati prin care omul se lupta cu provocarile destinului, care ne rezerva adesea experiente amare si ne pune in situatii-limita. Razboaie, catastrofe naturale, epidemii: omenirea s-a confruntat si se confrunta cu ele si azi, cautand o cale ca, individual si colectiv deopotriva, sa isi implineasca menirea, impotriva unor imprejurari ostile.
Peter Herzog (Gardosch)a ales calea cea mai dificila, dar si mai nobila: aceea a scrierii unei carti. A transformarii memoriei in invatatura pentru altii, in special pentru tineri, ca asemenea tragedii sa nu se mai repete. Suferinta transformata in pedagogie: ce poate fi mai frumos? Ce poate fi mai inaltator? Avem in aceasta carte o proba a unui caracter care a convertit un trecut intunecat intr-un viitor mai bun. Caci educatia, educatia democratica, bazata pe cunoasterea trecutului, pe umanism si pe valorile culturii este singura speranta ca asemenea orori, cum a fost Holocaustul, nu se vor mai petrece.