Marius Tuca: Orasul fara nori

Totul e inghesuit,
oamenii n-au loc pe trotuare,
masinile n-au loc pe strazi,
tramvaiele n-au loc pe sine,
umar langa umar,
bara la bara,
tampla langa tampla,
cu totii traim un ambuteiaj,
spre serviciu,
spre gradinita,
spre scoala,
spre casa,
ambuteiaj de la rasarit
pana aproape de miezul noptii,
viata ca un ambuteiaj,
viata ambuteiaj,
cu nervi, claxoane,
oglinzi retrovizoare, semafoare,
fara sa mai vedem nimic,
foindu-ne incolo si incoace,
aproape atingandu-ne unii de altii,
incolo si incoace,
ca intr-un ambuteiaj continuu,
ca intr-un cadru care nu se mai termina,
cu totii imprimati pe aceeasi rola de film
care se invarte zi si noapte,
douazeci si patru din douazeci si patru,
nonstop, aceeasi distributie,
acelasi rol in fiecare zi,
acelasi ambuteiaj dintr-o alta zi,
fara sa ne cunoastem,
fara sa ne atingem,
doar foarte aproape unii de ceilalti,
privindu-ne unii pe altii,
roluri mici si multe,
trase la indigo,
milioane de figuranti in acelasi rol,
jucandu-l fara greseala zi de zi,
in fiecare zi, ambuteiaj,
viata ca un ambuteiaj,
viata ambuteiaj,
piciorul pe frana, ambreiaj,
schimbator automat, radio,
trafic, traficantii, zebre,
linie continua, stop,
si de la capat,
inca o bobina, inca o zi,
inca un rol,
fara culori,
fara impresii,
fara rost,
cu totii ca in niste vitrine,
uitandu-ne unii la altii
fara sa ne vedem,
parbrize, centuri de siguranta,
oglinzi, tevi de esapament,
nimeni nu vorbeste cu nimeni,
totul la relanti,
dar in sens invers,
de parca banda e data inapoi,
e mai interesant inceputul
decat sfarsitul,
cu aceeasi destinatie,
cu aceeasi obstinatie,
din acelasi film,
din acelasi ambuteiaj,
acelasi decor,
cu si fara anotimpuri,
ploi si zapezi,
iarasi ploi,
parca primavara, parca vara,
toamna si iarna,
acelasi sens unic,
fara obligatoriu la dreapta,
fara cedeaza trecerea,
aceeasi prioritate,
acelasi ambuteiaj,
viata ca un ambuteiaj,
viata ambuteiaj,
fara sa vedem vreodata cerul,
fara sa vedem vreodata norii,
orasul fara nori...

(Sursa: Jurnalul National)