Dupa cum a inceput anul, exista toate premisele ca 2007 sa poata fi considerat un an al vaicarelii generale. Nici nu se potolisera bine bocetele celor care varsau lacrimi amare pentru ca se simt amenintati de faptul ca nu vor mai avea voie sa implante cutitul in porcul de Craciun, asa cum o cer datinile, ca am asistat la un cor de vaicareli ale celor surprinsi de zapada la tot felul de cabane unde au sarbatorit, pe bani grei, trecerea in noul an. Televiziunile s-au intrecut in a ne prezenta personaje furioase foc pe autoritatile care n-au intervenit imediat pentru ca gipanele lor sa ajunga in cel mai scurt timp la garajele de la domiciliu. Dupa opinia dumnealor, drumarii sunt niste lenesi incalificabili, care stau cu burta la soare, in timp ce "bietii" oameni nu se pot intoarce, in cel mai scurt timp, la vilisoara din orasul de domiciliu.
Dupa toate probabilitatile, vaicarelile din ianuarie sunt doar inceputul. Mentalitatea de "asistat" a romanului va intra, cu siguranta, in conflict cu rigorile pe care ni le-am asumat odata cu intrarea in Uniunea Europeana. As vrea sa ma insel, dar este aproape sigur ca foarte multi dintre asa-zisii "eurooptimisti" isi vor schimba opiniile dupa ce vor constata ca Uniunea Europeana le va cere sa si munceasca pentru a trai mai bine, nu doar sa stea cu mana intinsa, eventual pe prispa carciumii din sat.
Fara discutie, aderarea reprezinta un fapt benefic, care, in timp, ne va ajuta enorm. Pana una-alta, foarte multi asteapta "para malaiata", Uniunea Europeana fiind privita doar ca o vaca grasa, numai buna de muls, pentru a ne astampara foamea si pentru a ne scoate din saracie. Cei care privesc lucrurile ca pe vremuri, cand se buluceau in fata alimentarelor, intreband "ce se da?", vor fi teribil de dezamagiti. De aici, la un nou cor de vaicareli nu mai e decat un pas, pe care multi il vor trece in foarte scurt timp. Pana la urma tine numai de noi, in frunte cu autoritatile, ca sa intelegem ca "se da" trebuie insotit neaparat de "sa dam".