Greu de imaginat, daca nu chiar imposibil, cam cum va arata societatea romaneasca peste vreo 20 de ani. Din pacate, previziunile nu sunt dintre cele mai roze, avand in vedere rezultatele recentului sondaj realizat de CNA. Potrivit acestuia, majoritatea pustanilor este topita dupa manelele lui Guta si se zgaiesc ceasuri intregi la televizor, unde, probabil, urmaresc cu incantare emisiuni care, in mod normal, ar trebui interzise, macar pentru a nu umple de mizerie creierele unor copii care nu au discernamantul necesar.
Evident ca este foarte greu sa interzici unor pustani sa ii vada pe idolii parintilor lor, cei care apar din cand in cand la „Stirile de la ora 17“. Poate ca CNA ar trebui sa realizeze si sondaje in care sa coroboreze numarul de crime hidoase cu acesti vajnici ascultatori de melodii, in care apar „dusmanii mei“ sau „femeia care sta pe spate“. La un moment dat, poate ca se va dovedi ca acest soi de mesaj este mai periculos decat pare la prima vedere. E greu de crezut ca un adolescent, care isi cauta, cu greu, drumul intr-o societate plina de contradictii nu va „percuta“ la semnalele transmise de tot soiul de manelisti, care, pentru a atrage un public cat mai numeros, nu se sfiesc sa foloseasca versuri agramate sau obscene.
Ca in orice domeniu, exista, printre vedetele genului, si cetateni oarecum onorabili, care reusesc „sa nu sara calul“, ramanand la mesajul cat de cat civilizat, in care versurile se refera doar la viata protagonistului, considerata, de regula, foarte amarata (desi, de regula, nu este cazul). Raman din pacate o sumedenie de cantece, pe care le ascultam vrand-nevrand in cartierele de blocuri la ore tarzii din noapte, si din care nu lipsesc niciodata referirile la decedatii din partea mamei cuiva.
Poate ca, o data si o data, vom scapa de acest blestem. Iar daca societatea noastra nu va reusi sa ofere pustanilor o alternativa credibila la necrofilia pusa pe note, sa nu ne mai miram atunci cand citim rezultatele unor sondaje, care n-au cum sa nu ne puna pe ganduri.