Dupa ce Papa Ioan Paul al II-lea a reusit sa promoveze anual intalniri internationale pentru dialog si pentru depasirea disputelor religioase, organizand sinoade ecumenice, Zile mondiale de rugaciune pentru pace, la care participau reprezentanti ai tuturor religiilor, succesorul sau pe scaunul papal isi cam face de cap. Din incercarile anterioare de unificare a credintei, de a ajunge la un numitor comun intre viziunile pe alocuri diferite dintre ortodocsi si catolici, acum Vaticanul s-a apucat sa revolutioneze lumea crestina prin declaratii foarte hotarate care vor sa induca ideea ca Biserica Catolica este "singura biserica" a lui Hristos. De ce asa? Pai pentru ca celelalte biserici nu recunosc faptul ca Papa este unicul sef al bisericii crestine. Si... de ce ar fi? Si,de fapt, de ce m-ar interesa pe mine frustrarile catolicilor, cheful lor de a baga zazanie si de a cauta scandal, "ca niste adevarati crestini"? Personal, eu nu pot concepe o alta religie "mai adevarata" decat religia mea si asta nu doar pentru ca pe asta am cunoscut-o de mica. Insa nu am regasit autenticitatea trairilor la altele, iar o privire generala asupra acestui fapt se poate gasi si doar lecturand cartile sfintilor parinti, comparativ cu atatea altele pe care le-am lecturat de curiozitate, apartinand adeptilor altor religii. Cel mai de pret argument pentru mine este insa Sfanta Lumina a Invierii (cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii, nu?), care la Ierusalim se pogoara doar in Biserica Ortodoxa, in timp ce toate celelalte biserici iau lumina de la noi. Ce alt argument omenesc poate fi mai edificator decat acesta? Ce importanta sa dau frustrarilor catolice, care scot in fata un Papa, doar pentru ca la ei este unul singur "sef de trib" peste toti, in timp ce la noi sunt mai multi patriarhi, fara a se deranja cu nimic unul pe altul? Si... sa fim seriosi, pentru ce trebuie sa fie doar unul in fruntea unei biserici? Doar Cel de Sus e unul, iar cei de pe pamant este logic sa fie mai multi, care cu voia Sa propovaduiesc cuvantul Domnului, in mod unitar. Iar supremul argument, cel al luminii Invierii de la Ierusalim, cu ce ar putea fi combatut? S-au incercat diverse, iar puterea acestui adevar care razbate dincolo de strictetea prin care el isi face loc sa apara este de neclintit. Am vazut cum de sambata dimineata se sting toate candelele la Mormant si pe Golgota. Mai mult, locul este controlat la modul cel mai serios pentru a nu prezenta obiecte inflamabile, nu ai voie nici macar cu aparate foto cu blitz. Patriarhul Ierusalimului (ortodox, deci) vine descult, imbracat in alb, este controlat de armata pentru a nu avea asupra lui ceva ustensile de aprins (pentru a nu fi acuzat ulterior ca a aprins lumina) si face rugaciunile. Cand le termina, sta si asteapta. Nu mai mult de cateva minute, iar apoi se intampla minunea: prin cupola bisericii, sub forma de fulger, pogoara Lumina Invierii, care apoi cuprinde piatra pe care a stat Iisus si apoi intregul mormant. Este o lumina diferita de foc, una care nu (te) arde, fiind imateriala pentru cateva minute. Ceilalti patriarhi si reprezentanti religiosi prezenti acolo, la fel ca si crestinii de rand veniti la Inviere, iau lumina din lumanarile patriarhului ortodox, cel ales sa o primeasca de la bun inceput. Unora, probabil celor foarte credinciosi, li se aprind lumanarile singure. Ce este mai important insa este ca aceasta minune se petrece doar la Pastele ortodox, nu si la cel catolic. Asadar, pentru aceasta dar si pentru nenumarate altele, eu prefer sa raman cu Lumina. Iar ei, autoproclamati "singurii adevarati", n-au decat sa ramana cu Papa.