Pentru cei mai multi dintre romani este practic imposibil sa-si stapaneasca un ranjet de satisfactie cand citesc sau aud la televizor stirile referitoare la infrangerea lui Ion Iliescu. Un vechi proverb spune ca “schimbarea domnilor este bucuria nebunilor“. In cazul lui Iliescu s-ar putea aplica un fel de teorema reciproca imbunatatita si adaugita: inversam domnii cu nebunii (care in proverb are semnificatia de regi, conducatori, dar in cazul nostru poate juca rolul de antonim politic al termenului tovarasi) si vom vedea in fata ochilor formula matematico-literara a progresului social-democrat.
Ion Iliescu a devenit, in sfarsit, istorie. Si asta impotriva vointei sale. Cum s-a reusit aceasta victorie? Ce angrenaje oculte s-au pus in miscare pentru savarsirea acestei opere colective? Cine sunt invingatorii? Aceste lucruri au mult mai putina importanta decat eliminarea modelului de comunist, fie el si luminat, de pe scena politica. Pentru ca, oricat de mult fard democratic si-a aplicat Iliescu in ultimii 16 ani, el n-a reusit sa depaseasca nivelul perestroikai gorbacioviste.
Desigur, lui Iliescu nu i se pot imputa doar nerealizarile. Nu este Iliescu singurul responsabil. Doar ca, din acest moment, problema devine obiect de studiu exclusiv pentru istorici. Faptele lui Iliescu nu vor mai influenta direct ceea ce se va intampla, de azi inainte, in Romania. Desigur, exista posibilitatea ca Ion Iliescu sa-si formeze un nou partid politic. Dar asta nu va face decat sa prelungeasca agonia ultimului mohican comunist din Europa: Iliescu este mort din punct de vedere politic.
Intorcandu-ne la PSD, nu trebuie sa confundam eliminarea lui Iliescu cu transformarea brusca a partidului intr-o formatiune social-democrata europeana. Cei mai multi lideri ai partidului, inclusiv dintre cei ajunsi astazi pe cele mai inalte pozitii, nu au fost deranjati niciodata de anacronismul manifestarilor conducatorului lor. Singura vina pe care o are Iliescu in fata acestora este aceea ca, astazi, nu mai oferea nici o garantie. Nu mai reprezinta garantia ca liderii PSD scapa de puscarie orice faradelegi ar face, ca pot sa-si vada linistiti de mulgerea banului public, dar mai ales garantia ca vor mai ajunge vreodata sa fie stapani peste cascavalul Puterii.
Desigur, nu toti liderii PSD gandesc asa, dar joi, in Sala Palatului, aceasta a fost cheia intregii reuniuni. Care a fost sintetizata, culmea, de unul dintre marii perdanti: Dan Ioan Popescu. In timp ce incerca sa le explice colegilor cat de stresanta este aceasta eticheta de partid al coruptilor, seful social-democratilor din Capitala a formulat urmatorul indemn: “Nu intrati in panica!“. Avea perfecta dreptate. Colectia de limuzine, afisata la intrarea in Sala Palatului, este expusa pericolului unui atac de panica. Sigur, nu poate fi aplicata aceasta “teama pesedista de PNA“ fiecaruia dintre cei 1.700 de delegati la Congres. Insa, intre “generalii“ care au stat la masa in noaptea cand s-a decis declansarea asaltului final sunt destui care au fiori cand se gandesc la soarta bunului lor coleg, Corneliu Iacobov.