Imaginile vagonului devastat de tinerii care au plecat prea plini de voie buna si de alcool, pentru a se distra pe cinste pe Litoral cu ocazia Zilei Internationale a Oamenilor Muncii, au avut darul de a inspaimanta orice cetatean dotat cu un elementar bun-simt.
Evident, orice om are dreptul sa se distreze cat doreste si cum doreste cu conditia minimala de a pastra niste limite. De aici si pana la acte de vandalism este o cale foarte lunga, pe care multi concetateni de-ai nostri au strabatut-o intr-un timp nepermis de scurt. La randul lor, diverse televiziuni au prezentat imagini penibile cu puberi pentru care "distractia maxima" era ajungerea la statutul de beat "manga", unii dintre ei ajungand intr-un hal fara de hal, doar pentru ca "asa se face" cand traditia iti cere sa participi la o paranghelie iesita din comun.
Senzatia este ca si reporterii cu pricina, prea prinsi in dezmatul general si in cautarea mult-doritului senzational, au luat scurte interviuri doar celor carora alcoolul le tulburase binisor mintea, atat cat or fi avut-o. Cuvantul de ordine parea a fi "distractie" cu orice chip, desi este clar ca, pentru cei mai multi, aceasta obligatie urma sa se lase cu teribile dureri de cap, daca nu chiar cu amenzi sau cu accidente grave.
La fel de adevarat este ca si cei care ar putea fi inclusi in categoria "batranet" au dat dovada de o elementara lipsa de simt civic, umpland zonele verzi din apropierea oraselor cu resturi ale unei zile in care "tot omul iese la un gratar cu familia".
Asa cum spunea Caragiale, "este o problema din care nu putem iesi". Candidati cu sanse mari la intrarea in Uniunea Europeana, concetatenii nostri se incapataneaza sa faca din zilele menite distractiei un soi de "zile ale rusinii", in urma carora suntem napaditi de un munte de mizerii, imagini care ne arata cat de departe suntem de cei in randul carora dorim sa ne integram.
Din pacate, solutiile nu pot veni nici din partea UE si nici din partea altor instante internationale. Macar la acest capitol am putea face ceva prin "noi insine". ßi poate ca niste amenzi "grase" pentru cei care isi bat joc de mediul inconjurator sau de mijloacele de transport in comun ar putea constitui un factor care sa-i determine pe cei certati cu bunul-simt sa nu mai transforme distractia lor intr-o manifestare care sa ne umple de o nedorita rusine nationala.