Dacă vom intreba un copil de clasa a doua ce e aia corupţie, cu siguranţă va părea extrem de nedumerit de intrebare şi ne va spune probabil că e o emisiune de la TV. Un copil ceva mai mare, de pe la liceu, va răspunde aceleiaşi intrebări cu "sigur nu e un gen de muzică sau vreun praf nou" şi va conchide cu "nici nu mă interesează!". Ăştia mai tineri, de vreo douăzeci şi ceva de ani, care nu au apucat să plece incă la muncă prin Italia ori Spania, au să răspundă că nu vor mai vota niciodată, deşi atunci cand au făcut-o prima oară li s-a părut interesant. Oamenii trecuţi de 25 de dani vor răspunde cu "... mamelor lor de hoţi!". Aşa că, in percepţia romanilor, corupţia e un termen nedefinit incă. Vina nu este a receptorilor, ci a celor care gestionează lupta cu corupţia sau corupţia insăşi. Dacă in guvernarea Năstase se vorbea mult despre lupta cu corupţia, dar in mod concret nu se rezolva nimic, sub imperiul Băsescu, lupta cu corupţii şi corupţia a căpătat un aspect de şaradă răzbunătoare care afectează in primul rand Romania prin aspectul de şatră pe care il poartă.
Trebuie să recunoaştem că de mai bine de un an, de cand ne aflăm sub steagul portocaliu s-a rezolvat definitiv o problemă la care nu eram tocmai deficitari: avem circ. Ce ne facem insă cu painea?
Mai trist decat toată povestea asta cu răsplata corupţilor şi cu teribila luptă impotriva lor este faptul că noţiunea de corupţie s-a transformat intr-o chestiune exclusiv relativă, şovăielnică de nepriceput.
Dacă tot s-a făcut atat praf in bătătură din pricina acestui flagel, unde dracu sunt efectele adevăratei lupte impotriva corupţiei?