Speram ca, in sfarsit, am trecut dincolo de negura. Speram ca, in primavara aceasta, sa pot spune cu sufletul deschis "Frumoasa esti padurea mea/ Cu frunza ta cea rara/ Cand printre crengi adie-abia/ Un vant de primavara". Speram sa admir in liniste acel miracol anual al infloririi teilor si al momentului cand, in padurea Radovan, salcamii vor innebuni de propriul lor parfum. Dar n-a fost sa fie asa. Am ramas tot dincoace de negura. Saptamana Patimilor, care va sosi curand, ne-a adus din nou PSD la putere. Si asta si datorita electoratului nostru amnezic si indolent, pe care il inteleg din ce in ce mai putin. Pare bizar ca demnitatea razesilor lui Stefan, mandria pandurilor lui Tudor sau a lui Iancu Jianu s-au topit intr-un creuzet si, amestecate cu traditii, transformate in imobilism, cu datini fosilizate in fixisme indoielnice, au determinat o dragoste fierbinte pentru Iliescu si ai lui, manifestata si prin aceea ca sunt gata oricand pentru un kil de tuica sa-si vanda voturile. Cum poti sa-ti explici faptul semnalat zilele acestea in presa, in legatura cu taranii care, dupa ce in timpul inundatiilor au stat pe la carciumi si n-au facut nimic, acum au furat sacii cu ciment si pietris cu care au fost consolidate digurile, pentru a-si face case.
Asadar, partidele frustrate si in pericol de anchete juridice, organizate in patrulaterul maro, avand o majoritate parlamentara consistenta, conduc astazi tara. Vina este si a lui Basescu, care a preferat un comportament tepos in loc sa puna tepele unde trebuie. Dar vina principala este a lui Tariceanu, care, pentru a se mentine la putere, a acceptat postul de lacheu al PSD, care i se potriveste de minune. Numai ca iluziile pe care si le face domnul prim-ministru sunt indoielnice. El va fi folosit atat cat va fi util, iar apoi va fi aruncat fara mila. Deja PSD i-a facut agenda de lucru, cu termene de executie si cu mentionarea sanctiunilor care il asteapta daca nu e ascultator.
Patrulaterul maro isi caracterizeaza activitatea printr-un climat de ura si intoleranta; amanarea alegerilor pentru Parlamentul European, pe motive incerte si prefabricate, ne arata ca acest patrulater nu va tine cont de nimic pentru a-si atinge scopurile, ca interesele tarii nu conteaza deloc. Barbatia lui Tariceanu, cam tarziu manifestata, se vede ca e de import; nu-i a lui. Este in fond alta forma de sponsorizare a PSD, dupa un model din trecuta campanie electorala. Concentrarea artileriei impotriva lui Basescu este intamplatoare; oricine altul s-ar fi opus, cu anumite sanse, intereselor lor ar fi avut aceeasi soarta.
Momentele de incertitudine pe care le traim, in care totul este lax si vascos, ne fac sa ne gandim la cuvintele lui Lucian Blaga: "O viata ce ramane totdeauna timida, incerta, ce nu se poate realiza din impedimente launtrice sau din afara, este mai hidoasa decat moartea. Hidoasa este tara care-si doreste moartea in umbra istoriei. In politica externa, dar si in cea interna, Romania n-a avut instinct pentru propriul ei destin. Toate succesele noastre au venit din afara, incat am avut tot atatea succese cat si lasitati. Deplang in Romania lipsa de orgoliu, de marca istorica si de viziune mesianica. Si deplang o natiune care nu vrea sa devina o mare natiune, care nu iubeste forta si elanurile de viata, ci traieste in umbra odihnitoare a unor iluzii vulgare, indoindu-se de toate pentru a nu risca nimic".