Cu fiecare zi ce inainteaza in Saptamana Patimilor, s-ar cuveni sa traim clipe ceva mai invesmantate in tihna si cuviosenia specifice intampinarii miracolului Invierii Mantuitorului. O traire launtrica a fiecarui crestin, dar care, spre nefericirea generala, este tulburata de zarva starnita si nepotolita a carmuitorilor locului si timpului. Cum ar fi si aceasta asa-zisa restructurare, remaniere guvernamentala, in fond o re-maniere politicianista, de toata rusinea.
Senzatia reala pe care o traieste orice om cu scaun la cap, acel cetatean obisnuit intrat in dizgratia elitelor conducatoare, observator obiectiv, insa platitor al biletului destul de scump de intrare la spectacol, este aceea ca asista neputincios la un bis pe care nu l-a solicitat in nici un chip. Revenirea la rampa a unui al doilea guvern Tariceanu, dupa ce a lalait mai mult de doi ani o partitura incropita din note false, acompaniat de un duo dezacordat, seamana exact cu reaparitia pe scena a unui interpret care nu a fost aplaudat nici macar de catre membrii familiei si ai gastilor de cartier pentru prestatia sa anterioara. E aproape imposibil sa mai poti convinge publicul ca ai poseda nu stiu ce talente neintelese sau ascunse, ori ca stangaciile abundente ti s-ar datora emotiilor debutului, cata vreme ti s-a oferit un ragaz mai mult decat suficient sa te pregatesti pentru a-ti demonstra calitatile de super-vedeta cu care s-a facut atata valva inaintea deschiderii stagiunii oficiale. Desigur, esecul primei reprezentatii a fost determinat de intregul ansamblu de factori perturbatori care au concurat la aceasta lansare ratata, incepand chiar de la regizorul inscenarii, presedintele Basescu, fie insuficient documentat asupra potentialului real al actorului din rolul principal, fie cazut in eroare din cauza propriilor slabiciuni, mascate sub pretentiile exagerate de profesionist al genului.
Fapt este, la acest ceas, ca incertitudinile si confuzia nu numai ca nu au sanse minime de a fi atenuate, ci, dimpotriva, ele pun si mai sufocant stapanire pe traiul de zi cu zi al celor guvernati. O situatie veche, fara iesire, deocamdata. Din care s-ar putea, totusi, evada daca vor fi tot mai multi cei care se vor intreba, cu luciditate si implicare directa: Tara asta, unde merge? Neliniste pe care o regasesc adesea in interventiile celor cu care ma intalnesc. De altminteri, pentru prima data samburele acestei interogatii de acuta actualitate l-am aflat in marturisirile unui mare roman, al carui destin s-a implinit in exil.
E vorba de savantul Nicholas Georgescu-Roegen (1906-1994), ilustru om de stiinta, cu preocupari plurivalente -matematician, statistician, fizician, convertit apoi la studiul economiei. Profetind, intr-un interviu aparut in prestigioasa revista "Magazin istoric", ca drumul Romaniei pana la adevarata recunoastere internationala a valorilor sale va fi foarte lung, intrucat la noi nu exista inca un entuziasm national, o stare de spirit generala pentru Romania, N. Georgescu-Roegen si-a argumentat opinia cu o amintire personala de o sugestiva semnificatie pentru renasterea simtului nostru de seriozitate in actiunile la care recurgem: "Eu nu ajungeam la Universitate sa intru in clasa lui Titeica la 8 dimineata la geometrie analitica, fara ca Titeica sa nu simta, desi era in amfiteatru, si sa nu arunce cu creta pe catedra si sa spuna: tara asta, unde ajunge? Aia era Romania atunci!"
Ce comori uriase de virtuti si intelepciune ne-au lasat inaintasii nostri de seama, iar noi nu stim sa le pretuim!
Care este Romania de astazi, cum va arata Romania de maine? Fara indoiala, pana cand tot mai multi romani nu vor reactiona asemanator la pacatele personale si ale celor din preajma, indeosebi ale insilor ce se invartesc in mediul viciat al politicii, calea Romaniei spre valorile unei democratii autentice va fi tot mai lunga. Pastrarea, raspandirea si intarirea acestei stari de spirit raman singurele mijloace sigure care, intr-un final, ne vor ajuta sa formulam raspunsuri clare la intrebarea generica, inca atat de apasatoare pentru cei multi si onesti:
"Tara asta, unde merge?" Sa ne intrebam si, concomitent, sa ne framantam pentru gasirea solutiilor. Saptamana Patimilor, prin sacrele ei taine, ar fi un potrivit prilej de reflectie la asemenea eforturi binefacatoare.