Iluziile noastre privind anumite schimbari in mentalitatea romanilor care ajung in careul de asi ai politicii romanesti s-au cam dus pe apa inundatiilor. Transpiram din vorbe pentru integrare, asteptam mierea si nectarul din raiul european, ca o recompensa pentru toate cele indurate pe timpul lui Ceasca. Sa fi trait si el sa vada cum ii duc unii dorul! Si cate stihii s-au pus pe capul romanilor: politice, economice, naturale. Ce n-a luat aviara a luat apa cu totul, de nu mai stiu sarmanii oameni ce sa creada. Iar reactia autoritatilor, care isi exersau doar ridicatul din umeri si datul din gura, era elocventa si mai dureroasa decat imaginea caselor inundate sau prabusite. Romania este anesteziata cu durerea, dezamagirea si neputinta, nici situatie de criza nu cere cand se impune. Guvernantilor li s-a parut mult timp totul in limite suportabile. Pai cand o tara intreaga traieste bine, micile drame ridicate la rang de pustiire nationala sunt doar amanunte. Si totusi, cu acest "trait bine" nu-i de glumit. E de o factura ciudata, in nici un caz din gama celor care te fac sa nu mai vrei sa se termine, mai degraba seamana dubios de mult cu binele congolez. Parca iti vine uneori sa lasi naibii orice preocupare si plan pe termen lung, cand vezi ca intr-o clipa tot ce ai realizat o viata se poate narui. Se poate duce pe apa sambetei, pe apa inundatiilor cu care ne pedepseste Doamne-Doamne pentru ca suntem un popor care nu-l asculta. Acum chiar ca avem motive sa plecam in Congo, ce sa ne mai legam la cap in Romania. Vrei sa te realizezi, te chinui sa-ti iei credit ipotecar, faci casa din pamant din iarba verde si... ti-o ia apa. Dar cum poporul roman este unul credincios, tace si face, zicandu-si cu obida ca Domnul a dat, Domnul a luat. Mi-e mila de poporul asta: inundatiile nu mai sunt doua pe secol, ci doua pe luna, gripa aviara a topit gainile la kil, desi taranii erau obisnuiti cu moartea zburatoarelor din curti. Dar ei sunt e piatra, de aia solida, dig in fata vicisitudinilor vietii, daca nu se pot pune cu ale naturii. Chiar daca gluma se ingroasa, hai sa cantam: muicaa, suntem neam de piatra! Poate trezim resurse, sentimente si patriotism si in scandurile de la Bucuresti, si le-o pasa celor de la palate mai mult de noi!