Prima saptamina politica a anului aderarii, ma refer aici la scena politica locala, s-a consumat fara sa rupa gura tirgului. Oamenii politici galateni fie si-au prelungit concediul de odihna, fie au fost preocupati mai mult de ceea ce se intimpla la nivel central. Spre sfirsitul saptaminii insa lucrurile s-au dezmortit si declaratiile politice fierbinti au revenit pe scena politica.

Cel mai des intilnit subiect in discursurile politice a fost, pina la inceputul lui 2007, aderarea la UE. Soarta romanilor depindea, conform declaratiilor alesilor natiunii, in proportie de 100% de intrarea in marea familie europeana. Se poate spune, fara teama de a gresi, ca toti politicienii vorbeau anul trecut despre sacrificiile pe care le-au facut pentru ca Romania sa intre rindul tarilor civilizate.

A trecut momentul “1 ianuarie” si discursurile sint concentrate pe un alt subiect, cel putin la fel de important pentru tara. Ma refer aici la alegerile europarlamentare. Politicienii au grija ca, din ora in ora, cind se transmit stirile, sa le aminteasca alegatorilor ca, daca vor sa traiasca intr-o tara prospera, trebuie sa mearga la vot. E de la sine inteles ca cel mai bun partid este acela din care face parte cel care tine discursul important pentru tara.

Vor trece si alegerile pentru europarlamentare si se va naste un nou subiect extrem de important pentru tara. Probabil ca va fi vorba despre alegerile locale si cele parlamentare. Atunci alegatorii va trebui sa mearga la vot pentru a ajuta Puterea sau Opozitia, dupa caz, sa rezolve problemele cauzate de primul an de stat in Uniunea Europeana.

Si uite-asa se vor ivi mereu alte probleme importante pentru tara, politicienii vor iesi pe scena politica pentru a tine discursuri, iar cetatenii vor trai cu speranta ca intr-o zi, dupa rezolvarea tuturor problemelor importante pentru tara, vor trai si ei mai bine.

Romania este lovita in permanenta de probleme extrem de importante. Alesii neamului ies in public aproape in fiecare saptamina si anunta ca grupul pe care il reprezinta se rupe cu munca pentru ca orice simplu roman sa traiasca precum in filmele turnate in Uniunea Europeana. Din nefericire romanul are mai multe vise si cosmaruri decit bucurii. In loc sa se gindeasca la libera circulatie prin UE, alegatorul mioritic isi face griji ca nu are cu sa-si plateasca intretinerea.