Marturisesc ca si mie mi-a fost frig. Nu puteau si ai nostri sa se grabeasca putin, sa elibereze Oradea candva mai inspre vara sau barem la inceput de septembrie?! Am fi avut "Vara oradeana", in loc de "Toamna oradeana". Asta ma intrebam, strecurandu-ma zgribulit printre carusele si masinute din care urlau manele, masinarii in care bagi fisa si dai cu pumnul, carucioare cu pop-corn si vata de zahar, printre gratare cu mici si mese cu bancute la care petreceau oradenii de ziua orasului lor.
"Celelalte cuvinte", cea mai indragita trupa oradeana din toate timpurile, se caznea sa incalzeasca atmosfera pentru "Uriah Heep". In fata scenei - vreo 5-600 de oradeni, mult mai putini decat cei de la mese, de la carusele sau cei care fojgaiau prin cluburi. Privesc in jurul meu. Poate un sfert dintre spectatori stiu cine canta, de ce sau ce cauta ei acolo. In ciuda frigului, un semi-homeless sede pe bordura si bea bere dintr-un flacon
de 2 l. Pentru el, e tot un drac cine canta.
Incepe concertul "Uriah Heep". Mi-e mila si mi-e jena de baietii astia care au batut lumea in lung si in lat. Ei sunt niste profesionisti care isi fac treaba ca la carte, pe arsita, pe frig, pe ploaie, in Romania sau in Mozambic, cu sali goale, cu sali pline. Cu noi e problema: suntem prea putini, prea blazati, dupa ce i-am asteptat 30 de ani. Ma intreb cati spectatori ar fi avut la un concert cu bilete platite si ma cutremur.
Chitaristul Mick Box, "baiatul" asta care a implinit 60 de ani, canta in "Uriah Heep" din 1969. Ma rog sa aiba probleme cu ochii ca sa nu se intrebe: "In ce vagauna am ajuns sa cant?". Concertul e gata si inima mi se strange de teama ca nu se vor aduna atatea aplauze cat sa motiveze un bis. Scapam cu fata curata. Ne salveaza de penibil cei vreo suta, doua, de oradeni masati in fata scenei, care ii conving ca are rost sa revina pe scena. Altfel ramaneam fara Lady in Black si Easy livin'.
Mi-au trebuit cateva zile ca sa-mi domolesc amaraciunea. Din toata toamna asta oradeana, umflata si impestritata cu te miri ce, concertul "Uriah Heep" a fost evenimentul cel mai promitator. De data asta, nu e de vina nici Primaria, nici organizatorii, nici anotimpul.
As vrea sa fi fost de vina frigul! Dar nici in sala, la Nicu Alifantis sau la Mircea Florian nu
s-au calcat oradenii pe bataturi si tare ma tem ca Oradea nu mai e nici oras, nici municipiu, ci doar un biet targ de provincie. Cu targoveti ieftini, fara pretentii, fara reactie, care s-au invatat cu putin, prost, de-a gata si pe de-a moaca. Lenesi la gandit si la actionat, snobi, dar comozi. Oradeni din intamplare si datorita buletinului, pentru ca, de fapt, ii doare in cot de orasul lor. Gustul lor pentru petreceri de iarmaroc preface orice eveniment de clasa in orz risipit pe gaste.
Ma inclin, pana la pamant, in fata exceptiilor.