Mare e Gradina Domnului, dar si mai mare pare Gradina Maicii Domnului, cuvinte cu care a definit raposatul Papa Ioan Paul al II-lea plaiurile carpatice, cand a pasit pe pamant romanesc. Romanii sunt fericiti chiar daca sunt aproape cei mai saraci din Europa. Este foarte greu de explicat aceasta perceptie si nu putini ar fi cei tentati s-o taxeze drept prostie, daca nu o pun pe seama fatalismului specific romanului, asa cum l-au definit unii filozofi pornind de la balada Miorita. Este chiar de neinteles aceasta situatie cand alte popoare, care traiesc intr-o oarecare opulenta, se declara profund nefericite, macinate de o stare permanenta de neliniste.
Ultimul sondaj de opinie dat publicitatii surprinde la o mare parte dintre romani tocmai aceasta anomalie. Romanului nu-i pasa prea mult de situatia materiala. Chiar daca se zbate in nevoi, chiar daca leafa nu-i ajunge decat de pe o zi pe alta, el spune ca este fericit pentru ca duce o viata linistita, multumit “de iubirea, respectul, ajutorul si atentia pe care i-o ofera cei din jur“. Concluzia ar fi ca romanul se simte bine daca nu este singur. Intr-o astfel de situatie, saracia nu mai conteaza deloc si egalitarismul in saracie este perceput ca o normalitate, cu care romanii s-au obisnuit foarte bine in timpul regimului comunist. Saracia este de multa vreme resimtita ca un insemn al onorabilitatii, al cinstei. Sarac si cinstit, formula atat de des uzitata de Ion Iliescu, se baza probabil pe cunoasterea, chiar si instinctiva, a acestei perceptii a romanilor. Acum, formula devine o veritabila triada - sarac, cinstit si fericit.
Este posibil ca la acest rezultat sa fi contat acalmia care a domnit in societatea romaneasca in ultimii ani, precedata de interminabile si rapide schimbari. Acum bate din nou si tot mai tare vantul schimbarii si, oricat de bine intentionati sunt guvernantii, efectele vor fi cele nedorite in modul de a reactiona al oamenilor.
Guvernantii, oricare au fost si sunt ei, fac dovada ca actioneaza impulsiv, ceea ce produce deruta si inconfort. Graba de a redesena lumea dupa chipul si asemanarea celui care conduce nu are nimic in comun cu o (re)constructie viguroasa. La asta se gandeste romanul cand vrea liniste. Ceea ce inseamna ca guvernantii nu-si adapteaza proiectele si la felul de a fi al cetateanului. Astfel, l-a obligat sa constate ca totul este trecator si ca este mai bine sa fie liniste si saracie decat o prosperitate promisa.