In Romania sint salarii de mizerie, derizorii. Insa, chiar si acestea nu tintesc la realizarea de performante in echivalent. Motiv pentru care productia este, inca, restrinsa.

Magazinele, pietele agro-alimentare, la noi, sint pline si de marfuri si de cumparatori. Consumul, atit cit este, a devenit un tren de viteza al cresterii economice, care arunca peste climatul cotidian o ceata falsa ce vrea sa insemne un oarecare semn de ameliorare a traiului de zi cu zi. De unde vin banii ce alimenteaza aceasta iluzie? Din populatia Romaniei, in jur de 22 de milioane de suflete, peste 6 milioane traiesc din pensii. Circa 4,5 milioane sint salariati, avind lefuri mici. Fiindca multi sint agricultori in acte, fara sa fie si in realitate, lucratori ai pamintului sau crescatori de vite. In plutonul populatiei active mai sint si meseriasii, practicantii unor profesii libere, oameni de afaceri. Abia din cea din urma categorie sociala se aleg bogatii tarii. Nu un numar foarte mare, nici cu averi impresionante, cu unele exceptii.

Clasa de mijloc, insa, este inca inadmisibil de restrinsa. Aici se cuprind: oameni de afaceri, liber profesionisti, meseriasi de virf, unii salariati mai acatari, tarani instariti, iar mai nou - categorie sociala in formare - romanii care lucreaza in afara tarii si trimit in tara cam 2 miliarde de euro pe an. Mai mult decit aduc investitorii straini. Este incontestabil ca banii veniti de la romanii calatori prin Europa contribuie esential la cresterea consumului. Alaturi de salarii, pensii, venituri din afaceri, imprumuturi de la banci.

Urmeaza, desigur, autoconsumul. Despre care statisticile nu ne spun prea multe ca sa ne facem o imagine exacta a dinamicii, evident in crestere, a autoconsumului in gospodariile populatiei. Ar mai fi de luat in calcul munca la negru, ce antreneaza cam 1,5 - 2 milioane de oameni. Si economia subterana, apreciata la circa 30% din PIB.

Dar trenul consumului pare ca alearga prea incet. Deoarece, intr-o prea mare masura pretul nestimulativ al muncii se transforma intr-un bumerang. Si devine tot mai daunatoare mentinerea descurajarii performantei in munca prin salarii derizorii. Motiv pentru care productia este inca restrinsa. Apoi, prea mult din ce se produce merge la "cazanul comun”, prea mare este partea ce se imparte tuturor sub forma de alocatii sociale, indemnizatii, compensatii, subventii s.a. si prea putin ramine pentru a stimula munca eficienta, competenta. Ne mai domina, inca, obsesiile egalitarismului in impartirea PIB-ului. Si nu luam in seama o realitate cruda: mai avem din ce in ce mai putin de impartit. Ar trebui sa ne invatam si sa adunam.