Transnistria functioneaza astazi nu numai ca principalul sanctuar european al faradelegilor, ci si ca turnesol ultrasensibil al jocurilor de forte regionale, europene si chiar internationale. Reactiile la noul plan de reglementare a conflictului de pe Nistru, lansat de Ucraina, nuanteaza interesele (sau lipsa de interes) ale actorilor statali implicati in zona.
Insusindu-si planul elaborat de secretarul Consiliului Securitatii Nationale si Apararii, Petro Porosenko, presedintele Viktor Iuscenko a anuntat intentia Ucrainei de a se implica mult mai activ in soarta Transnistriei, intr-un condominium cu Rusia. Caci pe Nistru, spre deosebire de alte domenii (transportul si pretul petrolului, prezenta militara rusa in Crimeea, atitudinea fata de regimul Lukasenko din Belarus etc.), politicile Kievului si Moscovei nu intra in contradictie.
Planul Kievului prevede alegeri regionale si apoi acordarea unui statut special Transnistriei sub egida Rusiei, Ucrainei, OSCE, Republicii Moldova (si, eventual, a UE si SUA). UE declara cu candoare ca nu are un plan pentru problema transnistreana, iar Statele Unite ezita sa se implice direct in rezolvare, asa ca Moscova si Kievul ar ramane cei ce vor hotari de fapt viitorul Transnistriei si chiar al Republicii Moldova. Conform planului, regimul de la Tiraspol “va participa la infaptuirea politicii externe a Republicii Moldova in probleme ce afecteaza interesele Transnistriei“. Deci, secesionistul Igor Smirnov (sau altul care-i va urma) ar avea drept de veto asupra politicii Chisinaului si ar face afaceri legal si pe fata cu Rusia si cu Ucraina fara a da seama autoritatilor centrale ale statului.
Proiectul Porosenko nu prevede nici el reincluderea Romaniei printre statele participante la solutionarea problemei transnistrene, desi presedintele Vladimir Voronin propusese Romania printre statele garante ale propriului sau plan privind asigurarea independentei si unitatii Republicii Moldova. Planul Voronin nu a fost agreat nici de Rusia, nici de Ucraina, si de aceea Chisinaul s-a pronuntat initial impotriva noului plan al Kievului. Numai ca saptamana trecuta si-a dat acceptul. Asta e.
Si astfel paradoxul transnistrean cunoaste o noua ipostaza. Dupa ce a ramas ultima reduta comunista de pe teritoriul fostei URSS, dupa ce s-a adancit ca singura “gaura neagra“ a traficului si a nelegiuirilor de tot felul, intr-o Europa deschisa democratiei si legalitatii internationale, acum, intr-o vasta regiune cuprinsa de “schimbari portocalii“, ramane acelasi pinten al fortelor imperiale postsovietice. Mai mult, culoarea rosie a regimului de la Tiraspol tinde sa se accentueze si sa capete “onorabilitate“, daca actualii sai protectori vor conveni asupra unor reglementari contrare intereselor de stat ale Republicii Moldova.
In Ucraina, Georgia, Republica Moldova si Romania s-au produs, intr-un fel sau altul, schimbari la varful Puterii si/sau schimbari radicale ale politicii in sens salutar. Dar aceste schimbari nu au avut un impact favorabil asupra situatiei de pe Nistru. Si sunt semne ca ilegalitatile si injustitia perpetuate pe malul stang al Nistrului ar putea fi cosmetizate sub o aparenta legala.