Romania si Franta, in cautarea presedintelui. Un titlu din presa romana ma ispiteste sa incerc un raspuns la intrebarea care dintre cele doua surori isi va gasi mai repede tatal.
Exista numeroase diferente. Franta se desparte obligatoriu de presedintele sau, in Romania lucrul nu este inevitabil. In Franta, un presedinte providential pare sa aiba atata putere ca sa-si duca la victorie candidatul sustinut de el. In Romania, presedintele pare sa-si fie favorit lui insusi. In realitate, lucrurile nu stau asa in niciuna dintre tari.
Nicolas Sarkozy s-a impus ca un om al ordinii, de temut pentru imigrantii neintegrati (si pentru nou-venitii in UE), si cu asta a fost, de la inceputul campaniei electorale, mereu pe prima pozitie. S-ar putea ca nici strangerea de mana intre Ségolène Royal si centristul FranÇois Bayrou sa nu fie de ajuns pentru a-l bate pe "Sarko". O analiza dupa turul intai spune ca, pentru a castiga, Royal ar trebui sa aiba mai mult de jumatate din voturile alegatorilor lui Bayrou. Institutul Ipsos anunta, chiar transant: Sarkozy va castiga, dar in atentie nu mai este el, ci confruntarea Royal-Bayrou. De notat ca in Franta nu exista numai alternativa simpla la Nicolas Sarkozy, ci chiar a treia forta. Si ce forta, in spatele careia stau 6,7 milioane de alegatori! In Romania nu exista nici macar alternativa simpla. Traian Basescu nu are niciun rival capabil sa-l bata. Nimeni nu ma poate face sa cred ca, in momentul cand Basescu ar pierde la referendum si s-ar declansa campania electorala, s-ar ivi clipind din ochi candidatul.
Revenind la discursul cu care a ajuns aici Nicolas Sarkozy: poate presedintele Basescu sa bata aceeasi moneda nationalista, punandu-se in opozitie cu premierul, eternul sau rival ramas acum in guvern cu partidul maghiarilor?... Poate, dar nu ar fi recomandabil, cata vreme nu suntem decat cu un singur picior in UE. Avem chiar in aceste zile la Bucuresti monitorii de la Bruxelles. In Franta, un discurs care da fiori strainilor tine, in Romania este sinucigas.