Doua ziare de mare autoritate mondiala exprima, prin titluri mari, o afirmatie grava: razboiul rece a reizbucnit. "Rusii simt arsita razboiului rece", titreaza "Washington Post", iar "Pravda" anticipeaza cu cateva zile: "A inceput o noua faza in razboiul rece dintre Rusia si Statele Unite". Ambele ziare sunt, de obicei, bine informate, iar in anii razboiului au fost stegarii celor doua tabere in confruntare, Washingtonul si Moscova.
Perceptia unei noi confruntari acute ruso-americane este insa asimetrica. Rusii sunt cei care cred in reactivarea unui "vechi impuls american: incercuirea, slabirea si chiar distrugerea Rusiei", dupa cum constata corespondentul "Washington Post" la Moscova. Temerile ruse sunt alimentate de fapte recente. Noua Strategie de securitate a SUA subliniaza ca protectia libertatii si a democratiei a devenit sarcina centrala a Washingtonului (Moscova lui Putin fiind invinuita de autoritarism pe plan intern si de renasterea expansionismului in spatiul ex-sovietic).
Revista "Foreign Affairs", editata de influentul Consiliu pentru Relatii Externe, sugereaza ca Statele Unite ar putea lovi Rusia si China fara riscuri serioase de riposta. Secretarul de Stat Condoleezza Rice a incarcat atmosfera cerandu-i omologului rus sa investigheze presupuse legaturi ale Moscovei cu regimul lui Saddam Hussein. De fapt - generalizeaza Jamestown Institute - e vorba de "divergente crescande intre modul in care americanii si rusii inteleg, fiecare, rolul celuilalt in lume". Rolul de unica superputere mondiala se erodeaza (au contribuit la asta impasul din Irak si Afganistan, ascensiunea economica a Chinei si a Indiei, divergentele interatlantice, precaritatea dolarului), in timp ce regimul lui Putin, care a stopat declinul economic si politic de dupa dezmembrarea URSS, este perceput la Casa Alba ca "un obstacol major care impiedica America sa-si atinga obiectivele globale".
Un fost consilier al Kremlinului, Andrei Ilarionov, isi propune un rol ambitios, de "al doilea George Kennan" (diplomatul american care in urma cu 60 de ani a oferit Administratiei americane argumente pentru declansarea razboiului rece).
Casa Alba nu se inflameaza atat. Presedintele George W. Bush explica: "Strategia mea fata de Vladimir Putin este de a ramane in pozitia din care pot vorbi sincer cu el". ßeful Casei Albe refuza, de aceea, sugestia unui congresman de a boicota reuniunea G8 de la Sankt Petersburg, sub presedintia Rusiei.
Noua confruntare planetara nu mai este una ideologica. "Entuziasmul din cercurile oficiale occidentale de a dansa pe mormantul comunismului nu are legatura cu Rusia sau China de azi, ci vrea sa demonstreze ca nu exista o alternativa la noua ordine capitalista globala", observa "The Guardian". Mai nuantat, Jameston Institute constata o competitie acuta intre doua tipuri de capitalism: unul democratic, altul nedemocratic. De fapt, tot intre Washington si Moscova, caci UE (in care se pregateste sa intre Romania) nu agreeaza o noua aventura de tipul razboiului rece.