In Ucraina se joaca tare. Trebuie decis cine va conduce tara dupa alegerile prezidentiale care, totusi, au avut loc. Se va instala la putere candidatul sprijinit de actualul presedinte Kucima, de grupurile de presiune postsovietice si de Kremlin, candidat care ar fi obtinut mai multe voturi, sau rivalul sau prooccidental, hotarat sa integreze tara in NATO si UE, pentru a reduce sensibil dependenta de Moscova, care contesta rezultatele unui scrutin masluit? Viktor Ianukovici sau Viktor Iuscenko?
Optiunea nu este insa doar intre doi politicieni sau intre doua formule de guvernare, ci intre democratie si autoritarism, intre Europa Unita si acea Rusie care tanjeste dupa fosta URSS, intre cei doi mari centri de putere ai lumii politice: Washington si Moscova. Razboiul rece, despre care mereu se proclama ca s-a sfarsit, cunoaste, iata, inca o replica intarziata. Ea seamana cu revolutiile pasnice de la Belgrad si Tbilisi, incheiate cu debarcarea lui Milosevici si Sevardnadze. Seamana si cu tavalugul antitotalitar care a maturat regimurile comuniste din Europa rasariteana in 1989. Dar seamana, din pacate, si cu revoltele antisovietice din RDG (1953), Ungaria (1956), Cehoslovacia (1968), Polonia (1980), reprimate violent.
Deocamdata, cu aceste impotriviri sfarsite tragic pare sa semene mai mult revolta poporului din Ucraina. Ca si atunci, Moscova se arata hotarata sa nu piarda, indiferent de pretul obtinerii victoriei. Ca si atunci, Occidentul indeamna la rasturnarea puterii, dar se abtine de la un sprijin direct al maselor revoltate. Pe care dintre variantele istorice ale confruntarilor din estul Europei, intre popor si putere, se va merge in Ucraina e prea greu de spus. Triumful echipei Iuscenko ar putea schimba spectaculos geopolitica Europei. Victoria lui Ianukovici n-ar face decat sa intarzie acest proces. O confruntare violenta ar fi insa catastrofala, nu numai pentru Ucraina, ci pentru toata aceasta parte de lume, in care se afla si Romania.