Asa cum calatorului ii sta bine cu drumul si sindicalistului ii sta bine cu greva. Nici nu s-a deschis bine sezonul la proteste de strada, ca bravii lideri ai sindicatelor din Romania au si inceput sa-si faca din program bici cu care pocnesc de zor la fereastra Guvernului de-ti vine sa crezi ca a inceput deja festivalul de datini si obiceiuri de Anul Nou. Catinel-catinel reprezentantii invatamintului, functionarilor publici, institutiilor sanitare si gardienilor vor cu tot dinadisul sa sparga timpanele guvernantilor cu slogane, numai ca, infundate cu cacamita, urechile distinsilor reprezentanti ai puterii se arata in continuare insensibile la vociferari si amina pe mai departe reinceperea plictisitoarelor ore de scoala si a celorlate legate de de munca.
Abolirea pedpesei cu munca, decretata in ultima vreme de sindicate, cu voie de la Politie si de la Guvern, nu pare sa afecteze prea mult restul societatii civile. Drept dovada ca la ultimul miting al sindicalistilor botosaneni din fata Prefecturii abia de s-au adunat vreo zece-douazeci de protestatari, mai mult ca sa marcheze evenimentul decit ca sa obtina ceva de pe urma curajoasei lor actiuni. S-au dus vremurile de odinioara, cind protestatarii zvirleau cu molotoave in geamuri si scandau lozinci antiguvernamentale. Azi mitingurile se fac in surdina, ca nu cumva sa deranjeze timpanele ceruite ale reprezentantilor puterii.
Aidoma mitei care miauna pe sub masa, putinii sindicalisti care au mai ramas inregimentati in cartelele Alfa si BNS se smiorcaie pe furis ca nu cumva sa-i auda cineva de sus si sa le zica de la obraz: a "Cei, ba, te dai la mine? Iti dau eu tie ". Ceea ce reprezinta in fapt si scopul acestor manifestari. Daca nu ceri, nu ti se da. Dar cind ceri cu jumatate de gura e si normal ca de partea cealalta sa ti se dea cu jumatate de mina, in cel mai fericit caz degetul mijlociu. Revendicarile sindicalistilor contemporani incep sa semene din ce in ce mai mult cu niste rugaminti scincite de copii ai strazii. N-am auzit de vreun program acatarii, in care sa se spuna clar ce vor sindicatele si mai ales de ce vor. Totul se rezuma la procentul din PIB care trebuie acordat fiecarui sector in parte, de parca PIB-ul acesta ar fi o guma de mestecat pe care s-o intinzi cit iti convine.
Invatamintul vrea 6%, ceea ce ar fi si normal, dar nici un lider de sindicat n-a dat garantia ca daca se va aproba acest procent, va creste si calitatea invatamintului nu numai salariile cadrelor didactice. Functionarii publici vor si ei un procent mai mare, dar nici unul dintre ei nu si-a luat angajamentul ca daca va avea o leafa mai mare isi va aduce si el aportul la simplificarea birocratiei. La fel si gardienii publici: n-am auzit pe nici unul ca la o simbrie mai dolofana va contribui cu mai multa eficienta la siguranta cetateanului.
Cind revendicarile vor fi dublate si de angajamente, atunci si eficienta revendicarilor va fi mai mare. Dar atita vreme cit de la Victor Ciorbea si Miron Mitrea incoace liderii de sindicat suguiesc pe sub plapuma cu puterea, ne vine sa credem ca sindicatele au redevenit cureaua de transmisie a partidului. La asa lideri, asa revendicari. la asa revendicari, asa rezultate.