Un tablou celebru al lui Georgio de Chirico este intitulat "Pacea muzelor nelinistitoare". Cred ca majoritatea politicienilor nostri si, in primul rand, a parlamentarilor, ar trebui sa zaboveasca in fata acestei panze (ea se afla reprodusa in mai multe albume, iar a o intelege nu presupune neaparat o calatorie la Paris!).
Imaginea ciudatelor manechine pierdute pe strazile unui mare oras pustiu, nefiresc de linistit, dar inspaimantator in monumentalitatea goala a cladirilor si strazilor sale - privite dintr-o perspectiva stramba - este, intr-adevar, coplesitoare. ßi nu cred ca, privindu-le, strategii mai vechi sau mai noi ai originalei noastre democratii n-ar simti ceva fiori reci prin spate! Pentru ca asa ar putea sa arate - daca nu arata deja, in buna masura! - cele mai multe dintre orasele noastre, peste ale caror cladiri si, mai ales, peste ai caror locuitori au trecut, dupa cei cincizeci de ani de comunism, cei saisprezece ani de democratie originala.
Constant, din '89 incoace, toti chiriasii Palatului Victoria s-au straduit din rasputeri sa explice poporului de ce e necesara pacea sociala. ßi, mai ales, sa smulga de la sindicate semnatura pe un acord care sa consfinteasca acest concept cat mai mult timp. Motivul invocat a fost nevoia unui respiro inaintea marii opinteli pentru saltul economic inainte, alaturi de imbunatatirea imaginii tarii in lume. Niciodata insa, aceste obiective nu au fost atinse, iar pacea sociala a fost gatuita de pusee de violenta ce ne-au aruncat, incet, dar sigur, in coada Europei.
Apropiata admitere in Uniunea Europeana, alaturi de inregistrarea unui inceput de ascensiune a indicatorilor economici si sociali interni, pare sa anunte instalarea unei mai lungi perioade de pace sociala. Cu mici exceptii, populatia pare sa suporte cu stoicism impusa strangere, pana aproape de sufocare, a curelei. Cu sprijinul "solutiei imorale" a lui Voiculescu, ba chiar si cu acela al guralivului degeaba CV Tudor, Guvernul a trecut si peste ultimele motiuni de cenzura, iar acum, in plina vara, deja tot romanul e cu gandul la vacanta.
Pacea sociala dureaza asadar, spre lucrarea netulburata a unora doar intru propriul folos, in timp ce peste tara talazuieste deja dogoarea molesitoare a solstitiului de vara. ßi totusi, ca-n amintitul tablou al lui de Chirico, dincolo de peretii serbezi ai cladirilor, peste orasele noastre pustii ori adormite pare sa pluteasca nu blanda liniste a odihnei, ci amintita pace a muzelor nelinistitoare.