Chiar daca suna a titlu de film de categoria B, este, de fapt, vorba de intamplari petrecute, din pacate, in spitalele unui oras care se mandreste ca este oarecum european. In cele doua mari spitale ale judetului, ambele de urgenta si clinice pe deasupra, unul de adulti si altul de copii, se petrec, s-au petrecut si tare mi-e teama ca se vor mai petrece erori care fie doar ii baga in sperieti pe bietii pacienti ori pe familiile acestora, fie ii condamna la suferinta. Este vorba de greseli facute chiar de cadrele medicale, erori care poate, daca ar fi pedepsite la adevarata lor gravitate si luandu-se in considerare si efectele pe care le-ar fi putut avea, nu s-ar mai petrece asa de des. Din pacate, in general, efectul e cel mult o mustrare scrisa, pedeapsa care nici pe departe nu face ca principalele cauze de producere sa dispara.

Acum catva timp o asistenta galateanca a gresit pur si simplu pacientul. Era vorba despre un copil internat in spitalul de profil din Galati, caruia trebuia sa-i faca o transfuzie. Pana aici nimic deosebit. Numai ca asistenta cu pricina i-a facut aceasta transfuzie altui copil, aflat in acelasi salon. Rezultatul a fost ca micutul, care a primit sange de care nu avea nevoie si care mai era si dintr-o grupa incompatibila, a avut probleme grave de sanatate, remediate, ce-i drept, in timp util.

Acum cativa ani in urma, la cel mai mare spital de adulti din Galati, o pacienta a venit sa-i fie scoasa splina, la indicatia medicului, desigur, dar, dupa anestezie, s-a trezit cu talpa piciorului arsa in profunzime, mai ales in zona calcaiului. Explicatia oficiala: s-a defectat electrocauterul. Cea neoficiala aproape nu mai conteaza.

Acestea sunt doar cateva dintre zecile de exemple tip povesti de groaza, adevarate insa, care bantuie spitalele galatene, precum si pe suratele lor din restul tarii. Si atunci, cu toata reforma dorita de ministerul de resort si cu toata salarizarea adaptata la solicitarile sindicatelor, atata vreme cat nu se face o reforma a mentalitatilor nimic nu are sens, iar spitalele nu pot fi considerate locuri in care te duci sa traiesti, ci zone in care esti norocos daca nu ai murit, dar nu de boala ce te-a trimis acolo, ci dintr-o banala greseala medicala. Prea putin pedepsita.