Liderii Aliantei DA sint suparati pe noi ca nu scriem ce chestii minunate fac ei. Pe de alta parte pesedistii nici ei nu sint foarte fericiti pentru ca le-am taxat mai toate chestiile facute in ultimul timp ca fiind electorale. Ce sa mai zicem de peremisti ca ei sint suparati pe toata lumea. Initial am vrut sa le explicam oamenilor respectivi ca ne facem doar meseria si nimic altceva. Insa mi-am dat seama ca e inutil si nu are rost, ei nu vor sa fim obiectivi, nu ii intereseaza asta, ei vor sa cistige alegerile. Asa ca toti in cor ne acuza ca scriem numai de rau, ca luam partea la unii sau la altii si multe altele. Ziarele bune pentru politicieni sint foile volante, cu tiraj care incape intr-o sacosa, aparute ca ciupercile in campania electorala. Acolo e ca la supermarket. Cine da banul ala e frumos si destept, celalalt e urit si prost pina da si el banu a si devine frumos si destept. Dar asta nu ajunge. Se bucura candidatii cind isi vad pozele in ziar, citesc intre ei acolo la partid, dar vad ca lumea nu prea afla. Si ar vrea sa scrie si Monitorul niste laude acolo, numai ca noi lucram pe stil vechi. Publicitatea e una, o anuntam ca atare, iar ce scriu reporterii e alta. Si de la asta pornind ajung niste politicieni de apa mica, din astia de la Botosani sau de aiurea, sa isi bata joc de munca mea, a colegilor mei si de zecile de mii de oameni care citesc ziarul asta. Chiar credeti ca ar mai citi sau ar mai cumpara ziarul asta atita lume daca ar avea eticheta unui partid, stimati politicieni? Ar fi minunat pentru respectivii daca am fi de acord sa vindem manipulare impachetata frumos, dar nu vrem. Dintr-un motiv foarte simplu. Am face asta o vreme dupa aceea se termina campania electorala si ar trebui sa inchidem si noi ziarul, ca oamenii nu sint asa prosti si nici doar simple cifre cum sint socotiti la sediile de partid, ci gindesc si isi dau seama imediat. Credibilitatea unui ziar se construieste foarte greu, in multi ani de munca si se pierde foarte usor. Pentru ca poti minti pe toti o vreme, poti minti pe citiva tot timpul dar nu poti minti pe toti, tot timpul. Le intelegem supararea la oamenii politici, alegerile astea au miza mare, dar nu ne bagati in combinatiile voastre. Ba nu stiu ce politician povestea la el la partid ca vorbeste el cu sefii nostri de la Galati, altul cica se lauda ca e actionar la noi la ziar si la Radio Fix. Unde sinteti mai, scoateti capul si spuneti-ne noua basmele astea nu asa pe sest pe la voi la intruniri. Toate astea au plecat de la modul in care am tratat alegerile si mai ales candidatii la alegerile astea. Nu mai stiu ce partid acum patru ani avea slogan ca in spatele partidelor sint oamenii. Acum in spatele partidelor se ascund oamenii aia de pe liste. Ba nechemati care la locale au avut scor cit alcoolemia, ba bucuresteni, brusc iubitori de Botosani. Ce rost mai are votul asta, care e semnificatia lui? E suparator intr-adevar ca mai exista ziare independente. Si e ingrijorator ca o gramada de politicieni, chiar din opozitia care vrea sa cistige acum alegerile cu dreptatea si adevarul nu pricep acest lucru asa simplu. Ca noi sintem aici sa scriem cum sint ei, nu ca sint minunati, frumosi si remarcabil de inteligenti. Mai sint locuri in care sinteti si criticati dragi politicieni. Iar daca nu suportati acest lucru stati acasa ca va fi mult mai bine pentru noi, astia care incercam sa descoperim cu cine dracu a sa votam.