De obicei vara este anotimpul cel mai calm, politic si administrativ vorbind, cand si la nivel central, si la nivel local, lucrurile au o oarecare lentoare in a se derula. Numai ca vara asta arata pana acum a fi mult mai trepidanta. Schimbari, programe, aliante pe plan politic, iar pe plan administrativ tot felul de actiuni, dotarea spitalelor din orasele mici, promisiuni de crestere a salariilor, a pensiilor etc. Astea duc la zeci de ore de talk-show-ri si la zeci de pagini umplute in ziare, ceea ce nu face decat sa amplifice efectul informatiilor.

Poate parea atipica aceasta vara fierbinte. Dar, daca ne gandim ca in noiembrie vin iar alegerile, cu miza la fel de mare ca si localele, si daca luam in calcul ca principalii actori politici au invatat ca trebuie sa bage din timp "carbuni" ca la alegeri sa nu iasa in pierdere, totul devine brusc mai mult decat explicabil si logic. Intr-un fel asta e bine pentru media care nu se poate plange acum de lipsa subiectelor pe politic, e bine si pentru cei care primesc acum fie promisiuni, fie chiar ceva concret de la Executiv, dar nu se stie cat de bine va fi mai tarziu, dupa ce zarurile vor fi aruncate si rezultatele validate. Riscul ca "mitele electorale" sa afecteze pe termen lung bugetul tarii este la fel de prezent. La fel cum, tot atat de prezente, sunt riscurile ca niciuna dintre promisiunile preelectorale sa nu fie pusa vreodata in practica. Dar pana la urma asta e ceea ce s-ar putea intampla. Deocamdata, cu exceptia show-urilor transmise de pe malul marii sau a emisiunilor umoristice aflate acum la mare cinste prin grilele televiziunilor, cei ramasi acasa mai au un mijloc de distractie. Show-urile preelectorale, pe fata sau cu perdea. Numai ca, spre deosebire de emisiunile de divertisment, nota de plata pentru "demonstratiile" de virtuozitate preelectorala s-ar putea sa o platim toti, mai spre iarna ce-i drept.