Cele mai puternice state ale lumii, cuprinse in G8, s-au intalnit la cel mai inalt nivel la Sankt Petersburg, fara a reusi sa impuna fapta ca evenimentul nr. 1 al presei mondiale. Aceasta performanta si-o dorisera cei opt mari, drept care si-au amanat reuniunea pana dupa incheierea Campionatului Mondial de fotbal.
Noul razboi din Orientul Mijlociu eclipseaza insa G8-ul din acest an, mai ales ca conclavul din Rusia nu pare a se solda cu rezultate spectaculoase.
Anticipand bilantul reuniunii (adica inainte de a dispune de documentul ei final), se poate spune ca principala concluzie este revenirea, intr-un fel oficiala, a Rusiei printre protagonistii scenei mondiale. Cat a fost "G7", "clubul puternicilor zilei" se putea numi unul al prosperitatii si democratiei. Cooptand Rusia printre ei, "cei sapte" au facut o derogare de la regulamentul (nescris) al acestei institutii, care nu are personalitate juridica: au primit un partener nici prea prosper, nici prea democrat. Dar care - amintea presedintele Putin in preziua reuniunii - este o mare putere nucleara si un rezervor imens de resurse energetice si alte materii prime.
Occidentalii trebuie sa inchida ochii la criteriile lor de pana acum, caci fara Rusia nu pot fi solutionate nici marile crize ale momentului (Israelul cu vecinii sai, Iranul, Coreea de Nord etc.), nici pericolul terorismului international, nici problemele energetice ale lumii (mai ales ale lumii occidentale). Actuala reuniune se va pronunta in toate aceste chestiuni, incercand sa gaseasca cel mai mare numitor comun si promitand ca cei opt vor actiona in comun pentru etc., etc.
Spectaculoasa (si nu prea) ar putea fi amanarea datei de intrare a Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului. Unii vad aici un esec al Moscovei. Altii insa, cei mai multi, trag concluzia ca Rusia are, intr-adevar, nevoie de investitii straine masive si de alte facilitati garantate de OMC, dar nu vrea (si nici nu poate) sa-si deschida gigantica-i piata pentru concurenta occidentala. Altfel spus, Rusia vrea din capitalism doar ce-i convine. Asa stau lucrurile si in chestiunea democratiei: democratie "à la russe", care, fie vorba, i-a scutit pe distinsii oaspeti ai Sankt Petersburgului de ample manifestatii antimondialiste. Palcurile de protestatari de pe strazile orasului de pe Neva nu si-au prea putut face auzit pasul. La capitolul "democratie", presedintele Bush n-a ratat ocazia sa mai gafeze o data memorabil, dandu-le rusilor ca exemplu de libertate religioasa si de presa nu altceva decat Irakul.
Cu rezultate aproape previzibile, rutiniere, reuniunea G8 din Rusia a oferit tarii-gazda un plus de imagine (contra, intre altele, a 400 de milioane de dolari cheltuieli de organizare) si a lasat in aer intrebarea daca G8 trebuia inventat ori daca n-ar trebui desfiintat.