Dialogul international - caci, in mod clar, a devenit international - asupra conflictului de pe Nistru promite sa devina mai interesant, dar Bucurestiul, oficial, continua sa ramana pe pozitia mutului. Si cum o explica?
Ca ne-am retras de la negocieri si e greu sa mai revenim la masa tratativelor. Fals, am fost scosi de la negocieri si suntem direct interesati si pe deplin indreptatiti sa participam la ele, mai mult chiar decat ca simpli observatori.
Ca problema e europeana, adica, vezi Doamne, sa se ocupe Europa de ea. Dar Romania e si ea tara europeana. Si UE nu are o politica externa si de aparare comuna. Mai mult, e vecina cu statul de peste Prut, amenintat cu dezmembrarea. Chiar nu ne pasa?
Ca, daca am lua initiative in institutii internationale asupra Transnistriei, am fi subiectivi. Dar, subiectivi-nesubiectivi, obiectiv e faptul ca in regiunea transnistreana sunt vorbitori de limba romana - cam o treime din populatia zonei, iar unii dintre ei chiar se simt si se declara romani. Iar copiilor lor li s-a interzis sa invete la scoala in limba materna, limba romana. Nu suntem, asadar, indreptatiti „sa facem vorbire“ si noi despre? Pai ia sa se fi inchis in Romania niste scoli cu limba de predare maghiara, n-ar fi facut spume Guvernul de la Budapesta - si pe buna dreptate - peste tot in incintele europene si mondiale, pana la Dumnezeu? Dar noi, nu si nu. Vrei sa moara Mamita? - ar spune un personaj caragialian. Mamita fiind pentru unii Rusia, pentru altii America sau Uniunea Europeana. Numai ca Mamita rusa, daca ar fi sa se supere (nicidecum sa moara), s-ar putea sa o faca pentru ca presedintele Romaniei a zis ca Marea Neagra e „lac rusesc“. America, de ce s-ar deranja daca un fost ambasador de-al ei la Chisinau pledeaza ca Romania sa revina la negocieri? Europa unita ce-ar avea impotriva daca un viitor stat membru al ei s-ar implica direct si activ in asanarea unui abces din vecinatatea imediata a UE? Mai ales ca reprezentantul UE la Chisinau recunostea, nevinovat, ca Europa nu are o politica in privinta conflictului transnistrean.
Sa ai langa casa un butoi cu pulbere (arsenalul rusesc de pe Nistru, cel mai mare din Europa) si sa nu te sinchisesti, sa ai la frontiera un focar generator de trafic de toate felurile si sa te prefaci ca nu te priveste, e greu de inteles.
Nu ca ar vrea Romania sa-si anexeze la teritoriul national Transnistria (si sa-i acapareze bogatiile - cum ne spunea, in timpul procesului Ilascu, un rus de la Tiraspol), dar ca suntem pe deplin indreptatiti sa actionam, politic, diplomatic, oricum, la solutionarea conflictului de pe Nistru, nimeni n-ar putea tagadui. Daca liderii de azi ai tarii ar vrea, ar sti cum si cui trebuie sa vorbeasca.