O bursa a locurilor de munca in Italia a adus in prim-plan subiectul romanilor care prefera sa stea pe pamant strain si sa castige un ban in plus, decat sa munceasca pe te miri ce si mai nimic in tara. La Roma, autoritatile noastre au intalnit oameni care stiau ce cauta si care au refuzat fara drept de apel oferta romaneasca - 7500 de locuri de munca in constructii.

Marele exod al fortei de munca, ce a inceput imediat dupa 1989, ne-a lasat fara meseriasi, iar acest lucru a inceput sa se reflecte, ulterior, in economie. Calificati in meserii, care in afara le aduceau sume frumusele in buzunare, oamenii au plecat fara sa se mai uite in urma. In anii care au urmat, romanii au capatat experienta, au invatat ce e cu munca pe taram strain, iar acum, dupa ce au reusit sa aiba si masa, si casa, nu-si doresc decat sa mai stranga cate ceva, pentru ca, intr-o zi, sa se poata intoarce acasa fara teama zilei de maine.

Declaratia unei romance a fost cat se poate de sugestiva in acest sens. "Cu banii castigati in Italia mi-am crescut copiii, mi-am tinut casa, ce sa fac in Romania acum? Mai am de facut multe lucruri, o sa ma intorc, dar mai taziu", astea au fost vorbele, care, cred, s-au aflat pe buzele tuturor celor care au venit acolo.

Aceasta bursa a locurilor de munca este un prim pas pe care Romania il face pentru a-si recupera forta de munca, dar este si o prima recunoastere a faptului ca avem nevoie de meseriasi. La fiecare bursa a locurilor de munca s-a scos in relief ca nu mai avem constructori, tamplari, etc, buni, dar pana acum nu s-a facut mare lucru. Cu siguranta, insa, aceasta bursa a fost si o palma pe obrazul autoritatilor romane, care au fost intampinate cu multe intrebari, dar si cu mai multe refuzuri, pentru ca acolo au dat peste oameni care stiu ce vor de la angajatori. Acolo s-a dovedit ca Romania nu este pregatita sa faca angajari in conditii europene. De acolo ne-am putut da seama noi, cei ramasi acasa, ca nu am invatat inca sa ne vindem priceperea, talentul sau cunostintele de care angajatorii nostri au nevoie. Maria FABIAN