Romania este in urma cu multe lucruri, n-ar mai mira nimic ce ar putea fi adaugat pe aceasta eventuala lista. Fiind pusa din nou in situatia de a-mi imagina ce viata duc detinutii din penitenciarele romanesti, cat si raportarea societatii la acestia, mi-am dat seama cat de tributari suntem conceptiilor inapoiate si prejudecatilor. Comparativ cu alte state cu adevarat democratice, unde fostii detinuti sunt reintegrati cu adevarat dupa terminarea "stagiului" dupa gratii, la noi un mare impediment in adevarata reintegrare, cea sociala, o are insasi societatea, destul de opaca fata de fostii infractori. Spun "fostii" pentru ca, din moment ce si-au ispasit pedeapsa, inseamna ca au platit pentru faptele lor si ar merita putina clementa in atitudinea celorlalti fata de ei. Insa cei de afara ii privesc intotdeauna cu retinere, asociindu-i mereu cu faptele comise si fiind convinsi ca astfel de oameni nu se pot schimba. Practic, societatea ii obliga sa fie in continuare asa, sa redevina infractori doar pentru ca asa ii eticheteaza si pentru ca nu le ofera o sansa. Degeaba vor detinutii sa fie reprimiti de familii atunci cand se vor intoarce acasa. De cele mai multe ori, aceste familii nu mai "exista", si-au continuat viata si si-au fixat alte prioritati. Cu alte cuvinte, nu exista principalul sprijin moral pe care l-ar putea primi "pacatosii", cei cu caracterul mai putin puternic fiind obligati prin natura acestei realitati sa-si duca pana la moarte crucea. O cruce pusa pe umeri de o societate refractara la ideea de schimbare, la ideea de reabilitare. Astfel, cei carora li se refuza orice drept se intorc in inchisoare, uneori in mod intentionat, pentru ca s-au obisnuit acolo. Pentru ca acolo nu sunt inconjurati doar de priviri cu reprosuri, pentru ca acolo sunt in mediul lor, ei intre ei. O societate in societate. Asadar, proiectele de reabilitare derulate de minister sunt ca o lupta cu morile de vant, pentru ca este pierduta insasi esenta problemei. Nu detinutii sunt cei care au nevoie de reabilitare, de sedinte terapeutice si de schimbare a atitudinii. Reabilitarea ar trebui orientata la nivel de societate, prin programe menite sa deschida ochii celor opaci, printr-o schimbare de atitudine la nivel de familii dezorganizate prin incarcerarea membrilor... si abia apoi s-ar putea trece la lucruri serioase.