Fara indoiala, Ion Iliescu este un om sortit sa intre in istoria Romaniei de la cumpana secolelor. Admiratorii sai infocati si-ar dori probabil ca omul care a avut un rol decisiv in soarta tarii din ultimii 15 ani sa fie chiar canonizat. Dupa modelul lui Stefan cel Mare, care a fost iertat de pacatele lumesti si a ajuns un sfant, domnul Iliescu ar putea primi denumirea de Ion “cel nemuritor si rece“.
Avem toata intelegerea pentru cei care sunt convinsi ca viitorul fost presedinte este un soi de Mesia care a salvat tara de foarte multe rele, de la atacul hoardelor mosieresti si pana la cel mai teribil atac, acela al bunului-simt. Insa in ultima vreme, luceafarul de la Cotroceni pare sa se fi operat, cu succes, de demnitatea care ar trebui sa caracterizeze orice adevarat conducator, fie el chiar si un “despot luminat“.
Faptul ca domnia sa ramane rece la toate semnalele care ar trebui sa-l determine sa nu faca gafe dupa gafe, sa nu incalce Constitutia si sa fie, cu adevarat, un presedinte al tuturor romanilor nu este la indemana oricui. Rand pe rand, vinovatii pentru starea de astazi a tarii sunt capitalistii rauvoitori, care vor sa ne impileze tarisoara noastra draga, golanii din Piata Universitatii, care nu au inteles rolul sau mesianic, societatea civila vesnic cartitoare, care nu vrea sa inteleaga ca legile sunt facute doar pentru amarati, si nu pentru alesii neamului. Nu in ultimul rand, cei mai vinovati sunt nenorocitii de ziaristi, care indraznesc, cu mai multa sau mai putina timiditate, sa-i aminteasca modul in care ar trebui sa se comporte un presedinte care viseaza la nemurire.
Asa cum ii sta bine unui candidat la gloria vesnica, luceafarul de la Cotroceni face tot mai multi prozeliti.
Ultimul caz este cel al lui “Tata Puiu“, un fost mare fotbalist si un fost cetatean plin de bun- simt, care s-a simtit, la randul sau, nemuritor si rece la toate criticile care i s-au adus. Daca va demisiona, cum se aude, va ramane totusi cu satisfactia de a fi coleg de Parlament cu idolul sau, formand, in Senat, un duet al celor carora nu le pasa de critici. Doi luceferi care si-au inchipuit ca sunt nemuritori si reci, fara sa realizeze ca diferenta dintre luceafar si Lucifer nu tine numai de propria incredere in rolul lor mesianic. Rol care, in cele din urma, ii lasa, pe multi dintre muritori, indiferenti, daca nu reci de-a binelea.