Nu faptul ca preturile au crescut haotic, salariile abia ajung pentru cheltuielile casnice, concediile, chiar si facute in tara, au ajuns un lux, iar posibilitatea de a-ti cumpara o locuinta e un vis ne transforma in tara bananiera, ci temperaturile care ne omoara. In ultimele zile codul galben a fost prelungit, nici mai mult, nici mai putin de trei ori si cand ziceam ca scapam de canicula, a doua zi aparea o noua avertizare de prelungire a codului galben cu inca doua trei zile. Oamenii au fost cuprinsi de disperare si in acelasi timp de speranta ca aceste temperaturi ce se apropie vertiginos de 40 de grade celsius la umbra se vor termina cat de curand, mai ales ca deja am intrat in cea de-a doua decada a lunii august, iar toamna se cam apropie cu pasi repezi.

Indiferent de cat de mult ne-am plange de temperaturile mari care s-au abatut peste tara noastra in prima jumatate a acestei luni, trebuie, din pacate, sa constientizam ca ne-am facut-o cu mana noastra! Noi suntem cei care nu protejam natura, noi suntem cei care nu stim sa ne gestionam asa cum trebuie resursele naturale de care dispunem, noi suntem cei care exploatam fiecare coltisor al tarii pentru a-l cara la straini si, din pacate, tot noi suntem cei care ne batem joc de tara in care traim doar pentru a le arata altora cat de rapid se poate imbogati o natiune, sau, mai bine zis, cat de repede se pot imbogati ilicit cativa oameni ai unei tari calcand totul in picioare.

Daca mai continuam in acelasi ritm cel putin zece ani de zile s-ar putea chiar sa nu mai avem ce sa le mai aratam strainilor. Caldurile din fiecare vara ard suprafete imense de teren, cum s-a intamplat si se intampla chiar si zilele acestea, viiturile si ploile torentiale rup totul in calea lor, ploile acide fac din terenurile cultivate suprafete de neexploatat. Oamenii raman fara case, fara mancarea de zi cu zi, fara locuri de munca, fara nimic de vizitat. Toate acestea sunt rezultatul "muncii" noastre de zi cu zi, iar daca la un moment dat nu vom constientiza raul pe care ni-l facem singuri s-ar putea ca nepotii si stranepotii nostri sa nu se mai laude ca traiesc intr-o tara bogata, cu patru anotimpuri si clima temperata ci intr-o tara bananiera sau chiar mai rau... in desert.