Zice Basescu presedintele ca Uniunea Europeana este ca un restaurant de cinci stele pentru noi, romanii. Un restaurant select, in care nu poti intra oricum, in care trebuie sa iti vezi lungul nasului, sa nu iti atragi dispretul comesenilor si sa te intinzi cat iti este plapuma. Mai prezidential spus, sa nu comanzi mai mult decat iti permiti sa platesti. Asa o fi, pentru cei mai multi dintre ai nostri. Adica UE o fi vazut ca un restaurant select, cu geamuri stralucind de curatenie, prin care sarantocii ce polueaza coltul strazii pot intrezari boierii de la mese, infruptandu-se din diverse bunatati. Probabil ca, zi de zi, au salivat vazand cum traieste lumea buna iar acum abia asteapta unii sa stea la aceeasi masa cu bogatii. Or fi cativa si astfel de "nefericiti", dar cred ca romanii de bun simt, la care ar trebui sa ne raportam de fapt, cu siguranta nu au jinduit la geam pentru resturile ramase dupa cina celor "alesi". Romanii de bun simt au alte coordonate interioare. Nu zic ca ar fi ignoranti, dimpotriva. Cu siguranta stiau de existenta acestui ... restaurant de cinci stele, au mai luat si ei contact cu el din cand in cand, stiu regulile "de buna purtare" din interior, dar in rest nu s-au milogit in fata portarului sa fie lasati inauntru si nici nu considera chiar ca si-ar fi indeplinit telul vietii atunci cand au trecut pragul. Ei isi vad de existenta zilnica si de implinirile personale, ca in definitiv cu astea raman. Nu isi bat prea tare capul ca in backgroundul lor sa apara iesirile in lumea considerata buna de unii "in masura" sa emita judecati de valoare. In fine. Ii multumim lui Base ca ne scoate si pe noi la restaurant, si nu la Golden Blitz, ci la cel mai select restaurant de cinci stele care s-a pomenit vreodata. Daca facem un mic efort, poate ii si promitem ca vom fi cuminti si civilizati, ca vom folosi tacamurile potrivite pentru fiecare fel de mancare, nu de alta, dar nu vrem sa isi petreaca sarbatorile in tensiune, analizand pe toate fetele perioada post-integrare. Lasand insa la o parte comparatia putin cam ciudata facuta de presedinte, dar de inteles in conditiile in care locul preferat de joaca in ale politicii l-au reprezentat restaurantele de genul Golden Blitz, cred ca ceea ce uita Basescu este faptul ca la orice restaurant, cea mai importanta activitate o are bucataria, pentru ca de acolo vin toate deliciile servite clientilor la masa. Iar prin acele bucatarii europene sa nu uite domnia sa ca am trecut si noi, romanii, si la propriu si la figurat. Asa ca daca am prins ideea, restul va fi floare la ureche din punct de vedere al adaptarii.