Unde-i lege, nu-i tocmeala, spune o veche vorba romaneasca. Daca justitia stabileste ceva, inseamna clar ca este baza unei legi, iar daca acest lucru sfideaza pana si cel mai elementar bun-simt nu este din cauza celor care o aplica sau o folosesc, ci din cauza legii in sine.
Presedintele Traian Basescu a scapat ieri cu fata curata din scandalul legat de achizitia casei din Str. Mihaileanu. Procurorii au ajuns la concluzia ca achizitia acestui imobil - cu o suma in jurul a 20.000 de euro, dupa cum a aparut in presa centrala - s-a facut conform legislatiei in vigoare. Nimic de comentat pana aici, in afara de caracterul vadit discriminatoriu al legii.
Nu neaga nimeni faptul ca un demnitar se poate bucura de niste privilegii inaccesibile omului de rand - asa se intampla si in state cu democratii mai avansate -, dar cand legea da dreptul unui inalt functionar sa cumpere un imobil cu o suma de 30 de ori mai mica decat pretul pietei (apartamentul de 369 de metri patrati din Mihaileanu este evaluat la 600.000 de euro) este ceva putred la mijloc. Este ca si cum statul i-a facut presedintelui un cadou de 580.000 de euro.
In acest fel de legi se afla si intreaga putreziciune a actelor normative legate de proprietate, care a tarat Romania in sute de procese la Strasbourg doar pentru ca un potentat al fostului regim comunist sau al celor ce s-au succedat in ultimii 15 ani nu vrea sa paraseasca o casa care nu-i apartine. Traseul urmat in astfel de cazuri a fost simplu: au aparut mai intai legile care dadeau dreptul chiriasilor sa cumpere casele in care locuiau, apoi au aparut legile retrocedarii, care au dus la o avalansa de procese pierdute de Romania la Curtea Drepturilor Omului.
In urma pierderii acestor procese, Romania era obligata sa-i despagubeasca material pe fostii proprietari cu sute de mii de euro. Dar din banii cui? Din banii nostri, normal. Iata cum toti platim din buzunar pentru ca legile miros urat si nu au nici un fel de respect pentru articolul constitutional care spune ca toti suntem egali in tara asta, cu aceleasi drepturi si obligatii.
Cum ar fi daca o familie de tineri si-ar putea cumpara un apartament, chiar si mai mic decat al presedintelui, cu 20.000 de euro? Sau cum ar fi daca proprietarii si-ar putea primi inapoi casele si pamanturile, iar locatarii care le-au cumparat „conform legii“ ar fi despagubiti cu actiuni la Fondul Proprietatea? Probabil ca ar fi ca-n tara aia, Europa, in care cei care au facut legile de mai sus promit sa ne duca.