Cica politia face anchete prin piata, sa vada cui au dat aia spaga legume si brinza. Evident ca intrebarea principala la ancheta este aia spuneti voi cind ati dat voi ceva pentru Stolojan? a parca asta conteaza, daca a mincat Stolojan rosii cu acte sau luate cu japca, ca trebuia omul sa ceara si factura, inainte de a minca un castravete. Si asta cu adunatul de diverse de prin piata era mare secret, ce sa zic, absolut nimeni nu stia. Problema era ca oamenii nu aveau curajul sa spuna. Aia care si-au luat inima in dinti si au spus, in public, lucrurilor pe nume, despre ce si cum se intimpla in piata, ar trebui felicitati si mai ales urmariti sa nu pateasca nimic, poate apare din nou si la Botosani o saminta de spirit civic. Evident ca se intimpla cu totul altceva, oamenii aia au vrut sa fie tratati normal si ce obtin? A inceput negocierea postului de sef al Pietei la nivel de partide! Adica partidele negociaza un post platit cu o leafa nu mare brinza, patru-cinci milioane de lei. Deci schimbarea o sa fie ca, in viitor, rosiile si brinza o sa fie adunate de un liberal sau un democrat sau un purist. Si nici nu e de mirare. Acum patru ani scriam ca o sa vina iar pesedistii la putere si o sa schimbe si femeile de serviciu din scoli. Si asa au facut. Acum de ce ar fi altfel? Sint de fapt manevre periodice, care au loc odata la patru ani si trebuie sa ne obisnuim de acum, sistemul este prea beton ca sa fie schimbat. Noutatea in urmatorii patru ani este ca nu mai este majoritate absoluta, cum avea PSD pe vremuri. Acum prefectul poate sa conteste in instanta bugetul Consiliului Judetean, care este al PSD, de exemplu. Din ce motiv, nici nu mai conteaza. Poate are dreptate cu contestatia respectiva, cine stie, desi si unii si altii spun ca au specialisti in bugete. Eu totusi cred ca este evident ca e o manevra politica. La fel cum localitatile cu primari PSD sint suspectate ca primesc mai multi bani de la bugetul judetean. Desi pesedistii spun ca e doar o coincidenta, tot o manevra politica este. Numai ca de acum razboiul se muta in curtea noastra si pe spinarea noastra. Sint curios chiar, pina unde se va merge de data asta. Il vor tine oare muschii pe prefect sa conteste bugetul judetului pina cind, din cauza asta, un numar de oameni nu isi vor mai lua salariile? Ii vor tine muschii pe pesedisti, sa ii lase fara bani pe oamenii din comunele cu primari liberali, de exemplu? Sa vedem macar cine e mai cinic, ca de vorbe m-am saturat pina in git. La vorbit toti sint voinici, imi aduc aminte ce drama si problema se intrevedea cu votul pentru transformarea RajApa in Apa Grup, s-a votat impotriva in Consiliul Judetean, se intrevedea o criza majora, blocarea furnizarii apei, etc. Iar dupa trei zile s-a votat transformarea in unanimitate, desi schimbari mari nu erau in proiect. Ia sa vedem, o sa fie la fel sau au facut rost politicienii locali de "singe in instalatii ", ca sa faca ceva si sa isi asume acel ceva. Tare ma indoiesc insa, asa ca o sa ne multumim cu schimbatul sefilor deocamdata.