Ieri a fost ziua nationala, prilej pentru diverse figuri de pe scena publica sa iasa la rampa sa-si arate patriotismul, un patriotism atat de mieros, incat miroase de la o posta ca e ori expirat ori exagerat, deci fals. Ca in fiecare an, inima tarii - Alba Iulia, locul Marii Uniri din cartile de istorie, a unit, si in 2004, romani din toate colturile tarii si de toate facturile. Anul acesta, ziua nationala a coincis cu momentul controversat al alegerilor, motiv pentru care manifestarile dedicate evenimentului nu au fost atat de somptuoase. Alta ar fi fost situatia daca ziua Romaniei ar fi picat in plina campanie electorala. Sa fi vazut atunci inghesuiala, sa fi vazut atunci cum ar fi curs patriotismul in valuri la Alba Iulia si in direct la posturile TV, din diverse resedinte de judet si de pe la diverse monumente in cinstea eroilor neamului. Dar n-a fost, n-a fost asa. Sarbatorirea zilei nationale a dat, anul acesta, adevarata masura a patriotismului romanesc, disputat ca un trofeu doar intre cativa reprezentanti ai partidelor cu interes direct in turul doi al alegerilor generale. A reprezentat ocazia perfecta pentru ca simpatizantii partidelor politice sa se intreaca in huiduieli "live” (ca doar pe stadion refularea cica e interzisa), sa-si exprime optiunile politice prin lozinci electorale. A reprezentat ocazia perfecta si pentru putinele personalitati din executivul Romaniei de a fi huiduite in ziua nationala, in loc de "La multi ani!”. Huiduielile au dat masura exacta a patriotismului romanilor mileniului 3. Personal, blidul cu fasole si tuica fiarta oferite de autoritati nu ma fac sa ma simt roman, cum nu ma fac nici evenimentele la care iau parte, prin prisma faptului ca locuiesc intre aceste delimitari teritoriale clare, acum, dupa ce istoria le-a stabilit de-a lungul timpului. Ne-am batut cu pumnul in piept ca ne este rusine sa fim categorisiti drept hoti si tigani de catre Europa, in fata careia ne-am prezentat cu mesageri experimentati in tehnica hotiei. Acum nu ne mai este rusine, cand realizam ca specimenele care ne-au facut de ras peste granite exista, in numar mai mare si sunt mai bine organizate, aici, in tara? Ne place sa fim manipulati, sa fim furati, sa fim luati de prosti, si de ai nostri, nu numai de altii, din afara? Ni se pare normal ca pentru clasa politica actuala, ziua nationala a Romaniei sa echivaleze doar cu a-si face datoria la paradele oficiale ("ca da bine la TV”)? Este normal ca Romania sa fie condusa de romani pentru care a-si arata patriotismul a devenit o povara? Si, in aceste conditii, de ce "a fi roman” ar reprezenta altceva pentru mine, cu o astfel de clasa politica, cu astfel de conationali si cu astfel de conducatori iubiti? Si … "La multi ani!”, Romania? Multi ani ca cei de acum? Ma abtin de la urari astazi.