Copilaria este plina de tot felul de jocuri, specifice in functie de varsta, de sex sau de arie geografica. Intr-o vreme, fetele se joaca “de-a mama si copilul“ sau de-a “mama si tata“. Tot asa, baietii se aventureaza in jocuri mai razboinice, cum ar fi “de-a hotii si vardistii“. Astfel de jocuri au darul de a-i initia pe copii in taine pe care vor trebui sa le dezlege cand vor fi mari. Uneori, jocurile transpun situatii dramatice, care marcheaza zi de zi viata comunitatii. Si in aceste situatii copiii ii imita pe cei mari, astfel incat, la maturitate, ajung sa aiba reflexe de gandire si de actiune gata formate.
Povestea unui arab, destul de tanar si impamantenit de ceva vreme pe meleaguri oltenesti, este edificatoare. Si-a petrecut copilaria in Fasia Gaza, o zona extrem de agitata, macinata de zeci de ani de conflicte interetnice, sa le spunem. Ultimul intr-o familie numeroasa, si-a vazut parintii si apoi fratii mai mari angrenati in tot fel de actiuni belicoase. In astfel de conditii, dupa cum a marturisit acest arab intr-o emisiune de televiziune, jocul preferat al baietilor se numea, cum altfel, “de-a evreii si palestinienii“. Felul in care il jucau si cine erau invingatorii de fiecare data nu este greu de inchipuit. Cum, la fel, nu este greu de intrezarit comportamentul viitor, ca oameni mari, al acelor copii.
Ceea ce ni se intampla acum noua, romanilor - povestea asta halucinanta cu ziaristii romani rapiti in Irak -, ar putea sa imbogateasca repertoriul de jocuri al copiilor nostri cu inca unul: “de-a rapitii si rapitorii“. Un joc macabru, dar cu justificarea lui. Si, devenind noi un popor tot mai belicos, dupa cum ne anunta guvernantii de azi, copiii vor scoate de la naftalina un joc aproape uitat: “tara, tara, vrem ostasi“. Avantajul unor astfel de gaselnite copilaresti ar fi ca nu e nevoie de o investitie speciala pentru a forma tinerele vlastare ca sa faca fata unor situatii speciale. Mai ales ca in zilele noastre micutii isi pot imbogati imaginatia - chiar fara sa vrea - cu elemente din bombardamentul informational.
O inventariere a jocurilor colective ale tancilor ne-ar lamuri mult mai usor despre directia in care mergem. Mai clar si mai edificator decat orice sondaj de opinie efectuat printre oamenii mari. Si asta fie numai si pentru faptul ca, asa cum se spune de obicei, copiii nu stiu sa minta. In plus, ei imita atat de fidel realitatea si pe parintii lor inconstienti, incat este imposibil sa se estimeze si chiar sa se inregistreze vreo eroare in rezultatul final al unei astfel de inventarieri.