Incep sa ma plictiseasca emisiunile ridicate la rang de mare descopreire a anului. Cica voturile romanilor au desemnat - ura! ura! - primii zece in cutare domeniu, primii zece nu-mai-stiu-ce... Nu m-am chinuit sa votez pentru desemnarea marilor romani sau mai-stiu-eu-ce, dar asta sa nu credeti ca nu-mi da voie sa comentez. Ba comentez, pentru ca eu chiar nu cred in corectitudinea unor astfel de demersuri. De ce? Pentru ca este imposibil sa fim corecti, este imposibil ca o mana de oameni sa nu plece urechea la rugaminti de la "prieteni", de la oameni sus-pusi. E imposibil sa nu fie influentati sau sa nu incerce, pe cat posibil, sa nu zgandare, la modul negativ, orgoliile unor persoane care se vor in "primii zece romani/politicieni". Si asta nu este doar o consecinta a faptului ca traim in Romania, deci am fi, prin definitie, condamnati sa functionam dupa principiul "sa ne furam propria caciula". Nu, problema este cu totul alta: peste tot in lume concursurile au castigator dinainte stiut. Facand o paralela, chestia cu "cei zece mari si tari" este un fel de Eurovision. Sau orice alta competitie de acest gen. Castigatorul nu este neaparat dinainte stiut, dar el se negociaza in functie de interesul anului, al momentului respectiv. Castigatorul nu este neaparat un neavenit, un neindreptatit, nu trebuie crezut asta. Dar ramane in picioare ideea ca el nu este rezultatul pur al unui vor corect. Atat. Si chestia asta, chiar daca nu am contribuit, prin votul meu umil, la desemnarea marelui "cel mai cel", inseamna pur si simplu ca imi pot permite sa comentez. La fel cum imi voi permite, mai departe, sa ma indoiesc de relatarile aceleiasi televiziuni care ne-a bagat pe gat topul mentionat, relatari care se refera la lucruri chipurile "roz" si reprezentative despre Romania. Si cica, mai sustin ei, au intalnit o tanti din afara care ne admira pentru faptul ca suntem artisti, de aceea luam lucrurile asa, usor, fara sa ne complicam a fi seriosi din cale-afara. O fi, dar lucrurile atat de tare pareau trase de par incat nu am putut sa nu ma indoiesc de afirmatia potrivit careia Romania va imbogati patrimoniul Uniunii Europene cu o mare scoala de gimnastica. A fost o mare scoala, poate este in continuare, dar... unde sunt rezultatele de alta data? De ce nu recunoastem ca au ajuns si altii sa patrunda in tainele secretelor care ne faceau atat de buni alta data sau poate ca, de ce nu, poate ca am devenit prea permisivi si am dorit sa ne aliniem la anumite norme. Numai ca, din pacate, acele norme au stricat strictetea care ne aducea, alta data, premii in gimnastica... La fel, nemuritorul Dracula imi da dureri de cap. Adica, sunt convinsa ca europenii sau americanii ne identifica dupa acest "mit", dar nu sunt convinsa ca este chiar necesar sa profitam de el si sa ne conformam la asteptarile altora. Nu mi se pare normal sa ne impunem un astfel de mit, sa-l imbratisam. Eu inca mai sper la o "revolta" a romanilor, in sensul pedepsirii unui regizor care si-a permis sa ne puna in carca o isterie cu un Dracula