Ruperea in coltii Scillei sau pieirea in haurile Caribdei? Iata dilema homerica sub care se agita in aceste zile PSD. Stancile Odiseei se cheama, in cazul principalului partid al Opozitiei, ramanerea in cadrul structurilor rigide care au condus la aruncarea sa in planul secund al scenei politice romanesti ori reformarea semnificativa, adica renuntarea nu doar la un anume stil de abordare politica a problemelor societatii romanesti, dar si la personalitatile care au impus acest stil. De la bun inceput, trebuie spus ca, spre oricare din parti ar inclina balanta tremuratoare a victoriei, cei mai multi pesedisti (pentru ca partidele inseamna totusi un conglomerat de fiinte umane!) au doar motive de ingrijorare.
Utilizand un cuvant indragit de stramosii actualului PSD, se poate spune ca partidul este “calit“ in lupte intestine, soldate de cateva ori cu fracturi mai mult sau mai putin dureroase. In ciuda tentativelor de schimbare la fata, prin transformarea sa din FSN in FDSN, PDSR, PSD, sau dupa plecari spectaculoase, de felul grupurilor Roman sau Melescanu - cu evolutii diferite, din motive ce nu permit acum o analiza detaliata -, nucleul dur al partidului a continuat sa subziste, dand, de fapt, expresia definitorie a politicii romanesti de dupa ’89 incoace. O politica bazata pe ridicarea ocultei pe treapta cea mai de sus a piedestalului puterii si sustinuta prin cardasia interesata a vechilor activisti - ramasi pe pozitii - alaturi de cei mai ofensivi - navaliti in afaceri. Ca faptul, asa cum s-a vazut, a avut consecinte dezastruoase pentru viata romanilor a contat pentru multi pesedisti mai putin, in comparatie cu privilegiile, mai mari sau mai mici, pe care ei le-au primit, ca membri ai partidului-caracatita.
Unitatea de nezdruncinat, atat de falsa, dar atat de draga lui Iliescu, Nastase si camarilei, s-a rupt dupa pierderea alegerilor. Dupa agitatia iconoclasta a junelui Ponta, dinspre Transilvania si Banat, prin vocea lui Rus, se aude raspicat expresia “Fara Iliescu in fruntea partidului!“. Si iata-i astfel pe pesedisti intr-o stramtoare din care nu vor iesi nicicum imbunatatiti. A-si conserva structurile rigide si vechile figuri “in capul trebii“ inseamna sa-si pastreze imaginea compromisa definitiv in fata romanilor. A incerca o schimbare inseamna, pentru multi, sa riste pierderea definitiva a privilegiilor garantate pana acum de prestatia vechilor lideri. Intre Scilla si Caribda, PSD incearca in aceste zile rolul unui Ulisse modern. Fara a avea insa, nici pe departe, calitatile eroului homeric.