Vin Craciunul, Revelionul, Intregrarea si tot asa. Agenda ne este plina acum, in decembrie, de tot felul de sarbatori. Ni s-a promis circ. La capitolul piine s-ar putea sa stam insa mai prost.

Revelionului european i s-au alocat bani pentru mari petreceri stradale. Nu prea mult pe cap de locuitor, dar intreaga suma putea fi folosita mai bine si altfel. Zic unii. Cei care se gindesc ca, dupa o noapte de petrecere, cind trece exuberanta intrarii in noul an si a intrarii in Uniunea Europeana, faptul ca statul le-a dat o petrecere nu le va umple frigiderul, nu le va plati facturile sau cumpara medicamente.

Dar pe undeva, pe sus, intre palate, este circ si acum. Anticipate, negocieri, amenintari si tot asa. Acolo problemele sint altele. In ciuda acestora totusi este practic imposibil sa nu speri. Ca o sa ai cu adevarat sarbatori fericite, chiar daca numai printr-un miracol. Ca poate-poate noul an, plus ditamai integrarea, o sa deschida noi usi pe care, chiar stringind un pic din dinti, o sa poti intra.

Chiar si cei mai pesimisti dintre noi pot spera macar ca poate noul an le va aduce sanatate. Macar atit si tot ar fi bine. Numai ca si pentru sanatate buzunarele goale nu fac minuni. Iar stresul, considerat de unii un moft, deja a inceput sa bage oamenii in pamint. Si asta se intimpla si in tari in care pentru sanatate si asigurari sociale se aloca mult mai mult pe cap de locuitor decit la noi.

Ah, era sa uit ceea ce noi, romanii, avem mai mereu pe linga speranta. Optimismul si hazul de necaz. Si astea dau nastere sperantei. Siguri sintem insa ca de sarbatori si integrare vom avea circ politic, social, programe de toate felurile, de la divertismente rasuflate la stiri siropoase, de la isteria jocurilor de noroc care pot schimba viata intre ani pina la nenorocirile care nu-si iau vacanta nici de sarbatori.

Pina la urma trecem in noul an ca intr-o mare Uniune Europeana cam fragila si confuza, o Europa care are si ea discriminarile si problemele ei, saracia ei si scandalurile politice. Asa ca, macar din punctul asta de vedere, ne putem considera integrati de ani de zile. Dar mai sint citeva saptamini pina la toate astea si ne mai ramine speranta ca va fi totusi mai bine.

Nici nu a inceput bine decembrie ca aroma sarbatorilor de iarna, dublata de cea a integrarii, pluteste in aer. Chiar daca poate nu vom avea de ce sa ne bucuram, ne poate amuza de pe acum circul politic si speranta ca macar o noapte guvernantii ne-au asigurat circ. Ce va fi dupa aceea? Potopul...