Nu departe de frontierele noastre si ale Europei a erupt in aceasta saptamana un focar de tensiuni. Incurajata de statutul de partener privilegiat al Americii pe care il are formal din 2005, Georgia pare decisa sa intervina decisiv pentru lichidarea capetelor de pod ale Moscovei pe teritoriul sau, Abhazia si Osetia de Sud. Aproximativ 800 de militari trimisi in defileul Kodori au deocamdata misiunea de a lichida miscarea separatista a unui anume Emzar Kvitsiani, nu de a sparge abcesul abhaz de la mai putin de zece kilometri departare. Dar, "daca vor calca cu un singur metru frontiera Abhaziei, vom deschide focul", s-a exprimat la televiziune presedintele autoproclamat al Abhaziei, Serghei Bagaps.
Cu un alt factor de faramitare a micii republici - deja al treilea? -, Georgia chiar pare sa fi devenit o imagine a faramitarii Iugoslaviei din anii '90, la o scara insa mult mai mica. O alta diferenta fata de Iugoslavia: Abhazia si Osetia de Sud sunt caii troieni ai Moscovei, care a acordat cetatenia rusa, cu o multime de privilegii, majoritatii locuitorilor din cele doua "republici". "Un nou conflict se desfasoara la frontierele noastre", a anuntat marti ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov. Demnitarul, perceput de multi ca numarul unu de maine al Rusiei, a mai asigurat ca fortele ruse isi vor duce mandatul la indeplinire, facand abstractie de cererea de retragere a rusilor din Abhazia.
De un an si jumatate, Rusia si Georgia sunt in razboi rece. Presedintele georgian, proocidental, ales pe baza promisiunii de a realiza in timpul mandatului sau retragerea trupelor rusesti, a deteriorat relatiile cu marele vecin pana intr-atat, incat Rusia a interzis anul trecut exporturile de vinuri georgiene, aducand dintr-o trasatura de condei economia republicii in pragul colapsului.
Criza este, si prin faza ei rece din ultimul an, si prin cea fierbinte, de o saptamana, plina de invataminte pentru o alta republica din spatiul CSI. Republica Moldova nu a iesit din rand cu un lider prooccidental din familia lui Saakasvili si a ucraineanului Viktor Iuscenko. Este de urmarit ce se va intampla dupa referendumul din septembrie pentru autonomia Transnistriei. Daca fasia din est va alege desprinderea, intre Prut si Nistru va ramane un stat cu mai multe sanse teoretice de a evolua spre Occident, avand la granita de vest Uniunea Europeana. Doar liderii vor lipsi pentru a duce Republica Moldova intr-acolo. Vor lipsi inca multa vreme, fiindca mandatul presedintelui Vladimir Voronin expira abia in 2009.