Moartea lui Nicolaie Dobrin, fara indoiala unul dintre cei mai talentati fotbasti romani din istoria "sportului rege", nu avea cum sa lase indiferenti pe cei mai multi dintre romani. Asa cum se intampla in astfel de momente, o gramada de oameni, mai mult sau mai putin legati de domeniul respectiv s-au inghesuit sa-si dea cu parerea asupra geniului "gascanului",. asa cum era alintat marele fotbalist. Televiziunile s-au intrecut in a ne prezenta, pe un fond muzical funebru, tot soiul de aspecte din viata celui care, cu adevarat a incantat milioane de fani prin driblingurile sale extraordinare si, nu in ultimul rand prin decenta (sau poate resemnarea?) cu care si-a asumat soarta.
O decenta de dorit si acum cand "printul" din Trivale nu mai este printre noi. O decenta pe care, sunt convins ca si-ar fi dorit-o. Evident ca n-a fost sa se intample. Exista un soi de imbold, aproape animalic, prin care tot soiul de "mititei", cum bine spunea Eminescu in poezia "Scrisoarea intaia" se inghesuie sa ciupeasca ceva din gloria celui care a trecut in nefiinta. Prezenta la un astfel de evniment este, intr-un fel obligatorie. Si, totusi, devine destul de neplacuta, pentru cei care l-au admirat cu adevarat pe marele Dobrin.
Domnul Nicolaie Vacaroiu s-a simt dator sa aduca un omagiu fotbalistului care a intrat in legenda. Este foarte posibil ca presedintele senatului sa fi fost un mare fan al "gascanului". La fel de probabil este ca si domnul Basescu sa se fi numarat printre cei, foarte multi, care au fost fermecati de stilul inegalabil cu care Dobrin isi dribla adversarii.
Nesuferita este senzatia ca acesti oameni, cu functii importante in stat, sunt mai preocupati de propria lor imagine decat de omagierea celui disparut, dupa o boala grea si neiertatoare. Nu-mi amintesc ca, cu exceptia fostului presedinte Constantinescu, vreunul dintre ei sa fie foarte preocupat de starea sanatatii lui Dobrin, despre eventuale probleme cu care acesta s-ar fi confruntat.
Nu vreau neaparat sa-i acuz pe toti politicienii care s-au trezit, brusc, fani ai "gascanului". Dar tot acest interes nu pare unul sincer, ci doar interesul unor "mititei", care ar face orice pentru a-si mai lustrui un pic imaginea, fara a-l slavi, sincer, pe cel care ar merita un omagiu plin de decenta. Nicolaie Dobrin nu are nevoie de omagii festive. Doar de o lacrima in amintirea celui care a stiut, o viata intrteaga, sa indure si sa incante.