Oricine a văzut măcar zece filme a avut parte, aproape inevitabil, şi de două prestaţii ale lui Robert de Niro. Socotit drept unul dintre cei mai importanţi şi mai talentaţi actori de secol XX şi XXI, de Niro a intrat încă din anii 80 în legendă şi nu a mai ieşit de acolo nici pană în ziua de azi. Ceea ce nu-l împiedică la o prestaţie jalnică în comediile uşurele gen „Naşul la psihiatru”.
De Niro are dreptul uman de a greşi, de a ne plăcea sau nu. Există însă o serie de actori excepţionali în orice ipostază. Sunt cei care au pus piciorul pe scandura Dramaticului sau a Muzicalului în timpul Festivalului de Comedie. Oficial, în gura mare, nu am auzit decat ce minunată a fost piesa cutare sau cată forţă a fost imprimată nu-ştiu-cărui personaj. Nimic despre isteriile emfatice ale prostarului Bebe Cotimanis sau despre ţipetele Dorinei Lazăr, pentru a-i nominaliza doar pe cei mai cunoscuţi. Cat despre iluştrii targ-mureşeni, nu ar trebui nici măcar în joacă să li se spună actori. Nu de alta, dar breasla are un frumos renume iar impostorii nu ar trebui acceptaţi.
Un an de zile, gălăţeanul iubitor de spectacole aşteaptă Festivalul de Comedie cum aşteptau bunicii noştri americanii. E atat de disperat după actul cultural încat e în stare să înghită aproape orice porcărie cu speranţa ca, măcar pe final, răbdarea să-i fie răsplătită. Jumătatea văzută a pieselor prestate pană ieri nu merita numele de spectacol, iar personajele care figurau în ele puteau căpăta, cu îngăduinţă, statutul de actanţi.
Puţine au fost reprezentaţiile care au plăcut, şi acest lucru s-a oglindit imediat în minutele de aplauze oferite drept răsplată. Luni seară, după ce s-a încheiat „Poiana boilor”, una din puţinele demonstraţii de comedie totală, un spectator a urcat pe scenă şi i-a oferit unui actor o ciocolată „Heidi”. Semn că, atunci cand întalnesc un lucru de calitate, oamenii încă mai au reacţii simple, copilăreşti chiar, de mulţumire. Şi mulţumesc.