Vrind sa-i testeze pe romani pentru stoicismul cu care infrunta vitregiile naturii si pentru rezistenta lor la foame, marii doftori ai planetei ne-au pus mai recent interdictie si pe bulanul de gaina si pe oul de porumbel. Cica scurmatoarele din ogarda lui nea Pandele si a tatei Gherghina nu mai pot fi aruncate direct in tigaie, ci numai dupa ce marii savanti care si-au dat cu brio doctoratul in papadie - care mai pe moldoveneste i se mai spune si "curul gainii " - le incearca cu destul daca nu cumva au ciocu-n tirtita sau alte ciudatenii anatomice.
Gripa aviara pe care ne-o tot indeasa pe git marii specialisti, ca pe o untura de peste, se va dovedi si de acesta data mult mai putin periculoasa decit devalizarea bancilor, cresterea accizelor si scumpirea petrolului. Nu stiu cum se face, dar de cite ori incep sa creasca preturile in Romania, de peste hotare ne parvine cite o veste si mai ingrijoratoare. Dupa vaca nebuna am renuntat la traditionalele noastre biftecuri si antricoate si am trecut pe ciorba la plic cu gust de vacuta. A intervenit apoi pesta porcina si s-au dus si traditionalele cotlete si frigarui, fiindca decit friptura cu pesta a fost mult mai interesant gulasul de la Budapesta. Acum nici la gainile din propria ograda nu mai avem voie sa atentam ca ne ia cu gripa. Pulpele NATO, chiar daca au un gust de nu exista, sunt cel putin certificate medical si putem sa le mincam fara grija, ca pe iasca.
Daca ar fi sa mai adaugam aici ca si buretii din padure au suferit mutatii genetice si riscam sa ne apuce damblaua daca ne atingem de ei, iar strugurii nu corespund nici ei standardelor occidentale, nu ne mai ramine decit sa ne punem fireasca intrebare: pe vremea lui Stefan cel Mare cu ce au crescut razesii, ca americanii n-apucasera inca sa ne aduca nici barabule si nici popusoi si gindaci de Colorado si gargarite cu tot? Si n-au murit nici de gripa aviara, nici de vaca nebuna, nici de pesta porcina. Multi au murit pe cimpul de batalie, la Podul Inalt, la Razboieni ori la Codrii Cosminului fara sa stie ca peste 500 de ani puteau sa se infesteze cu gripa de la gaina din curtea Vrincioaiei.
Stind la o mahoarha in usa grajdului si privind cu dispret la vaca, la porc si la orataniile din curte, nea Pandele ofteaza adinc: "Daca da gripa si in fasole ma apuc de baut ". De unde sa stie saracul ce i se pregateste si in privinta asta. Nu mai are voie sa faca mai mult de paispe kile se samahoaca fiindca i se pune acciza si lui pe alambic.
Urmind pilda singurului om de pe planeta care a scapat de SIDA fiindca a murit mai devreme de cancer, nici noua nu ne mai ramine alta sansa de a scapa de gripa aviara decit daca murim de foame. Iar cu o moarte, cu toti oricum sintem datori. De gripa, de foame, cine o mai sti?