Un roman „sparge“ 85 de milioane de lei vechi, din banii publici, pe benzina. Intrebat de ce masina cu care este transportat „in teritoriu“ a consumat atat de multa benzina, cetateanul respectiv, pe nume Nicolicea, de altfel ales al neamului, raspunde plin de tupeu ca „n-a avut avion“. Alti romani, nenorociti de recentele inundatii, se bat ca chiorii pe ajutoarele venite in biserica din Vadu Rosca, reusind sa-i sparga ghipsul de la picior unei batrane venite sontac-sontac sa-si primeasca portia de bunuri. Intamplator stirile despre cheltuielile exagerate ale unor parlamentari si despre paruiala dintre amaratii din Vadu Rosca au aparut in presa simultan, parca pentru a sublinia, inca o data, polarizarea excesiva a societatii in care traim, mai mult sau mai putin bine.
Dupa egalitarismul tembel propovaduit de SSMD („Societatea socialista multilateral dezvoltata“, pentru cei mai tineri), am sarit direct intr-o societate in care bogatii si saracii s-au adunat in grupuri cumplit de distincte. Tranzitia interminabila prin care trecem a intarziat mult dezvoltarea „clasei de mijloc“, categorie care ar trebui sa constituie baza reala a societatii, in speranta atingerii starii de normalitate pe care ne-o dorim cu totii.
Evident, sloganul conform caruia statul trebuia sa ceara de la „fiecare dupa posibilitati“ si sa ofere „fiecaruia dupa nevoi“ a fost, zeci de ani, o frana in calea dezvoltarii unei societati normale. In mod firesc, oamenii care stiu sa castige cinstit bani multi, contribuind astfel la crearea de noi locuri de munca si aducand la bugetul statului sume importante din impozitele platite „la zi“, reprezinta motoarele dezvoltarii economice. La fel de adevarat e si ca „stalpii carciumilor“, cei care semneaza din zorii zilei condica la „una mica“, nu merita prea multa atentie ori respect. Exista insa si foarte multi romani care ar dori sa munceasca si sa castige suficient pentru a trai decent. Unii dintre ei au luat drumul strainatatii, de unde se intorc dupa cateva luni cu bani cat nu ar fi castigat in tara in multi ani. Altii, mai putin curajosi, raman acasa in speranta unor zile mai bune. Spre acestia ar trebui focalizata atentia statului (si nu numai), pentru ca polarizarea excesiva sa nu mai fie o boala pe cat de grea, pe atat de periculoasa pentru gasirea echilibrului de care societatea romaneasca are atat de multa nevoie.