Onestiul o are pe Nadia, Constanta pe Hagi (ma rog, judetul, pentru ca fostul capitan al Nationalei este nascut la Sacele), Humulestiul il are pe Creanga, iar Ploiestiul pe Caragiale, in timp ce Galatiul are combinatul siderurgic. Este bine ca putem fi identificati la nivelul tarii cu un combinat siderurgic, macar asa avem o emblema pentru orasul/judetul care de altfel ne reprezinta.

Cu toate acestea, majoritatea brandurilor, reperelor, nu fac imaginea orasului, ci invers. Ca sa dau un exemplu putin pretentios, pentru a se intelege ce vreau sa spun, lumea se gandeste mai intai la orasul Paris si apoi la Turnul Eiffel. Nimeni nu sta sa se intrebe unde anume este celebrul turn.

Din pacate pentru Galati, lucrurile nu stau neaparat asa si, chiar daca nu ne putem mandri cu un mare nume al istoriei - desi Al. I. Cuza apartine si Galatiului - ne-am putea mandri cu un eveniment specific orasului. O astfel de oportunitate ar fi reprezentata de ceremoniile de Boboteaza, cu celebrul ritual al aruncarii Crucii Sfinte in Dunare. Cu toate acestea, evenimentul de la Galati nu are nimic mai special decat cel dintr-un satuc pe unde trece un parau. S-a incercat acum vreo doi ani ceva cu Panzarul Moldovenesc, insa si acest exercitiu implica alte riscuri pentru temerarii care se arunca in Dunarea aproape inghetata. Mai mult, vasul, considerat replica a vaselor lui Stefan cel Mare, e de aproape un an pe mal.

Ce se petrece in realitate: slujba la Biserica Precista, se coboara la Dunare, se arunca crucea, cativa tineri sar dupa ea si gata, ura si la gara! Ba mai mult, dupa terminarea acestei traditii aghiasma mai este lasata sa curga pe asfalt.

Un alt brand care ar putea fi specific Galatiului - si poate este, partial - este cel al Dunarii. Insa, cum port pentru ambarcatiuni nu avem, restaurant pe Dunare nu prea exista, sau macar o faleza curata, nu prea putem lega Galatiul de Dunare decat din punct de vedere geografic la o lectie de gimnaziu.

Ar fi mai multe alte "nume", dar promovarea lor ar implica o strategie si, sincer, noi, ca popor, nu suntem facuti sa avem strategii. Noi stam la ce-o fi o fi! Am vazut pe la tv un plan arhitectural al orasului Boston din Statele Unite, cum va arata peste 20 de ani, plan la care a inceput sa se lucreze de vreo 10 ani. La noi nu cred ca exista nici macar un plan despre cum o sa arate o straduta de cartier peste 10 ani. Prin urmare vom sta mereu la voia intamplarii.