Am incercat sa evit pe cat posibil aceasta isterie generala in mass-media privind francofonia. Bravo, frumos ca are loc la noi, sunt extaziata incat de multe nopti nu mai pot dormi din cauza identitatii francofone ce-mi apasa greu constiinta, dar si ce daca avem aceasta, zice-se, onoare? Avem probleme destule pe cap, avem examenele noastre de dat, nu mi se pare relevant acest test international pe care cica ne pregatim sa-l dam. Si sa-l trecem. Cu costuri mari din punct de vedere strict material si nu numai, suntem gata sa demonstram ca suntem si noi in stare de ceva, ca suntem destul de educati sa iesim in societate. Ne trec pragul o droaie de presedinti, sefi de guvern, primari ai unor orase importante. Trebuie sa le facem impresie buna, fara indoiala, asa ca ne-am pregatit si noi dupa puteri la capitolul imagine, dupa moda gospodinei autohtone cand primeste vizite importante (cu exceptia preotului pentru care se pregateste ca si cum ar veni Cel de Sus, nu ca ar fi departe de adevar): presuri spalate, perdele date prin albitura, dat sumar cu matura prin tinda, ca in ograda nu intra oaspetii de la oras (poate ar face-o de curiozitate, dar sunt prea simandicosi si scarba e mare, deci iarasi nici un pericol). Aeriseste prin camerele de oaspeti, unde ii va primi pe boierii ce ii calca pragul, baga caruta si animalele in spate, sa aiba loc automobilul cu sofer al oaspetilor... si asteapta. Bucatele, n-aveti grija, sunt de mult in procesul prepararii pe plita, vinul din butoaie e d-ala vechi si sanatos, asa ca din partea asta nici o grija. Ne-am respectat intotdeauna originea si aceste putine calitati pe care le consideram printre putinele autentice. Si nu in ultimul rand, gospodina trimite acasa nepotii care i-au dat o mana de ajutor la treaba, urmand sa ii cheme ea dupa... la cules, muls si alte munci ale satului. Fandositii de la oras vor veni si isi vor face o imagine buna. Noroc ca vor vedea numai fatada, nu si spatele curtii, nu si caruta ponosita ce obisnuia sa traga pe dreapta la intrare, nu si nepoatele saracacioase si... daca nu prost crescute, cu siguranta o pacoste prin saracimea mintii si a purtarii lor pentru educatii de la oras. Imaginea de taran autentic, de inceput al civilizatiei, s-a primenit si e numai buna sa primeasca samanta de modernism cum a primit-o, pe vremuri, si orasul domnilor ce vin in vizita la namiazi de parca taranii lor s-au nascut in ciubore aurite. Asa si la noi acum. Circulatie inchisa. Angajatii bugetari trimisi acasa, intr-o mini-vacanta in care de preferat ar fi sa stea naibii inchisi intre patru pereti, ca de circulat prin oras oricum nu au sanse (si nu au nici voie, sper ca nu pentru ca au masini prea fitoase pentru o tara care se plange ca nu are dupa ce trage apa), iar daca ies si dau nas in nas cu un francofon d-ala de la mama lui, s-ar putea sa-l sperie in limbajul democratiei ... pur americane, invatate inca de la gradinita. Curatenie luna pe arterele pe care se presupune ca vor circula ditamai oaspetii, deranjuri peste deranjuri. Toate astea pentru ca, ce chestie, mai neoficialo-oficial ... dam testul civilizatiei in prezenta unui juriu ales pe spranceana. Avem o mare problema, ne-am adus aminte de istorie si de apartenente si ne renegam devenirea, care suntem constienti ca nu ne face cinste. Si-n toata aceasta valtoare, am si eu o problema. Nu, nu coruptii, nu mizeria, nu minciuna, nu populismul si demagogia ieftine pe care de muuult nu le mai bag in seama, nu rambursarile ilegale de TVA, nu licitatiile trucate, nu ciolanul care tot face, de cand se stie, cu ochiul tuturor (cred ca are grave probleme oftalmologice), nu mancatoria politica, nici macar cea fotbalistica la ora asta. Ma doare, domnule, ca au disparut subit toate cosurile de gunoi din drumul de acasa spre serviciu. S-or fi speriat si ele de ...sommet?