Cine se aseamana se aduna. Sunt multe si frecvente situatiile care confirma aceasta veche constatare sintetica, semn ca structura psihica si morala a omului se modifica greu. N-ar fi exclus ca si peste foarte multi ani, intr-un viitor indepartat, lucrurile sa ramana in acelasi sablon. Asemanarile se refera fie la modul de gandire, fie la starea sociala, la moravuri, la religie, la interese etc. Oricare ar fi criteriul, efectul este acelasi: o adunare de indivizi. Uneori, ea este mai putin vizibila, ascunsa ochiului si simturilor, fara sa fie insa fundamental diferita de adunarile publice.
Exista si asemanari fizionomice, banale si oarecum nesemnificative la prima vedere. Un psihanalist versat poate gasi insa multe afinitati intre doi indivizi cu fizionomii apropiate. Un exemplu in acest sens pot fi doua personalitati ale momentului, extrem de active pe scena romaneasca. Este vorba de Theodor Stolojan si Liviu Turcu. Cine urmareste cu atentie fizionomiile in actiune ale celor doi poate constata ca exista o asemanare izbitoare. Acuitatea privirii, modul in care aceasta taie, ca un brici, spatiul dintre ei si interlocutori sau, uneori, un spatiu infinit, este ceea
ce socheaza din primul moment. Stolojan chiar a impresionat in 1991, cand volens, nolens a devenit prim-ministru, cu aceasta privire taioasa, care voia sa transmita hotarare de neclintit.
Privirea foarte decisa a celor doi este acompaniata de o anume exprimare vocala sacadata, pentru a fi extrem de convingatoare. Felul in care sunt rostite cuvintele, silabic, cu un accent de multe ori violent pe vocale, pare a fi urmarea unui exercitiu indelung, pe care numai actorii il fac pentru a se perfectiona in arta vorbirii pe scena. Cei doi chiar par in aceste zile doi actori cu roluri bine definite, dar asemanatoare. Amandoi isi tuguiaza gura in acelasi fel sau lasa cuvintele sa iasa doar pe o jumatate a gurii, bine rotunjita, cealalta jumatate avand buzele bine lipite.
Ar fi prea mult sa consideram ca cei doi au urmat cursurile acelorasi scoli. Ne-ar contrazice
CV-urile lor, cu studii diametral opuse - finante si sociologie. Este vorba pur si simplu de fizionomii asemanatoare. Ceea ce-i "aduna" pe cei doi este sensul actiunii. Aman-doi se dovedesc in aceste momente maestri ai dezbinarii. Stolojan - in perimetrul miscarii liberale, Turcu - in subteranele colaborarii cu Securitatea. O analiza mai profunda a afinitatilor ar dezvalui probabil lucruri de-a dreptul socante. Dar, vorba unuia sau altuia, este o treaba pe care s-o lamureasca mai bine istoricii.